Uniunea Europeană va acţiona unitar pentru a minimaliza consecinţele Brexit

vocea.biz / 29.03.2017
Uniunea Europeană va acţiona unitar pentru a minimaliza consecinţele Brexit

UE îşi va lua angajamentul să acţioneze unitar pentru a minimaliza consecinţele Brexit asupra „cetăţenilor, companiilor şi statelor membre”, potrivit unui proiect de declaraţie comună ce ar urma să fie publicată în replică la activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona de către Marea Britanie, informează Euractiv și News.ro.

“În consecinţă, vom începe prin a ne concentra asupra tuturor aranjamentelor-cheie pentru o retragere ordonată” a Marii Britanii, se adaugă în document.

„Vom aborda aceste discuţii în mod constructiv şi ne vom strădui să ajungem la un acord. În viitor, sperăm ca Marea Britanie să fie un partener apropiat”, se precizează în proiectul de declaraţie, potrivit căreia, dacă negocierile vor eşua, Consiliul se va asigura că „Uniunea Europeană este pregătită pentru un astfel de rezultat, deşi nu este de dorit”.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, va face declaraţia după ce UE va primi oficial scrisoarea de notificare semnată de Theresa May, în jurul orei Bruxelles-ului 13.30 (14.30 ora României).

Documentul, consultat de Euractiv, arată că primul pas va fi adoptarea unor linii de negociere de către Consiliul European. Tusk urmează să publice aceste linii pentru negociatorul-şef Michel Barnier până la sfârşitul săptămânii.

“Aceste linii vor fixa poziţiile în ansamblu şi principiile în funcţie de care Uniunea, reprezentată de Comisia Europeană, va negocia şi Marea Britanie”, potrivit documentului.

Aceste linii vor limita, probabil, amploarea discuţiilor viitoare la termenii divorţului, fără a include relaţia comercială viitoare cu Regatul Unit, au declarat surse apropiate dosarului citate de Bloomberg.

Citește și...