Lira, în scădere după ce Theresa May a semnat procedura pentru declanşarea Brexit

vocea.biz / 29.03.2017
Lira, în scădere după ce Theresa May a semnat procedura pentru declanşarea Brexit

Lira este în scădere uşoară, miercuri, în contextul în care investitorii se pregătesc de negocierile care vor dura doi pentru ca Marea Britanie să iasă din UE, după ce Theresa May a semnat procedura pentru declanşarea Brexit, informează Mediafax.

Potrivit Bloomberg, lira a pierdut 0,6%, ajungând la 1,2377 dolari.

„Investitorii care sunt încă neliniştiţi în legătură cu procedura de ieşire sunt posibili vânzători aici”, a spus Mansoor Mohi-uddin, un strategist al NatWest Markets, compania de investiţii a Royal Bank of Scotland Group.

Premierul britanic Theresa May a semnat, miercuri, scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona, declanşând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.

Scrisoarea urmează să fie înmânat miercuri lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, de către ambasadorul britanic la UE, Sir Tim Barrow, la ora locală 13.30 (ora României, 14.30).

În cursul zilei de miercuri, premierul Theresa May va susţine un discurs în Parlamentul de la Londra în care va confirma declanşarea procedurii formale de ieşire a Marii Britanii din UE.

Citește și...