Este oficial. Theresa May va declanşa pe 29 martie ieşirea Marii Britanii din UE

Anca Miklos / 20.03.2017
Este oficial. Theresa May va declanşa pe 29 martie ieşirea Marii Britanii din UE

Reprezentantul Permanent al Marii Britanii l-a informat luni pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că premierul Theresa May va invoca pe 29 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând procesul formal de ieşire a ţării din Uniunea Europeană, potrivit purtătorului de cuvânt de pe Downing Street, transmite Reuters, citat de News.ro.

Regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii a promulgat oficial joi, 16 martie, legea care îi va permite premierului Theresa May să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul oficial negocierilor pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană

Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vizând să definească ”liniile directoare” ale negocierilor viitoare.

Situaţia celor trei milioane de europeni instalaţi peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranşată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obţină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE. Advertisment Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul ”divorţului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague. Ipoteza unui eşec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.

Citește și...