Emisiile de CO2 au stagnat în 2016 pentru al treilea an consecutiv

Diana Dorner / 20.03.2017
Emisiile de CO2 au stagnat în 2016 pentru al treilea an consecutiv

Emisiile de dioxid de carbon din domeniul energetic au stagnat în 2016 pentru al treilea an consecutiv, cu toate că economia mondială a crescut, transmite Agenția Internațională a Energiei. Emisiile globale de CO2 din sectorul energetic au fost de 32,1 gigatone în 2016, o valoare asemănătoare cu cele din 2015 și 2014, chiar dacă creșterea economică a fost de 3,1%, a mai anunțat organizația.

Agenția Internațională a Energiei a explicat că această stagnare a fost posibilă datorită creșterii utilizării energiei regenerabile, a trecerii de la cărbune la gaze naturale și grație îmbunătățirii eficienței energetice, dar a avertizat că este prea devreme să spunem că emisiile la nivel mondial au atins un punct culminant.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Statele Unite, unde emisiile de dioxid de carbon au scăzut cu 3% (160 milioane de tone), la cel mai redus nivel de după 1992, în contextul în care creșterea economică a fost de 1,6%.

Totodată, potrivit aceleiași surse, emisiile de CO2 din China au scăzut cu 1% în 2016, pe fondul scăderii cererii de cărbune, dar și datorită utilizării mai multor energii regenerabile, a energiei nucleare și a gazelor naturale în producția de electricitate. Mai mult decât atât, un impact semnificativ l-a avut și trecerea de la cărbune la gaze în sectorul industrial și în cel al construcțiilor.

Cu toate acestea, Agenția Internațională a Energiei subliniază că menținerea emisiilor de CO2 la un nivel constant nu este suficientă pentru a împiedica creșterea temperaturii globale cu două grade Celsius.

“Pentru a putea profita din plin de potențialul dat de îmbunătățirile tehnologice și de forțele de pe piață, sunt necesare politici coerente, transparente și previzibile în întreaga lume”, a explicat Agenția.

Acordul de la Paris și emisiile de CO2

Acordul referitor la schimbările climatice încheiat la Paris în decembrie 2015 a fost ratificat de 72 de țări, care reprezintă 56,75% din emisiile la nivel mondial de gaze cu efect de seră. Documentul istoric stabilește un plan de acțiune la nivel global, pe termen lung, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Potrivit Agerpres, guvernele țărilor semnatare au convenit ca obiectiv pe termen lung să limiteze creșterea temperaturii globale la sub 2 grade Celsius față de perioada preindustrială și să continue eforturile pentru a coborî această limită de creștere până la 1,5 grade Celsius pentru a reduce astfel riscurile și impactul schimbărilor climatice.

De asemenea, acordul menționează nevoia de a atinge un vârf al emisiilor de gaze cu efect de seră cât mai scăzut posibil și de a adopta cât mai rapid reduceri rapide ale poluării în concordanță cu cele mai bune studii științifice disponibile.

Citește și...