Bărbat împuşcat mortal de poliţie pe aeroportul Orly din Paris după ce a dezarmat un militar. Aeroportul a fost evacuat, iar traficul aerian întrerupt – UPDATE

Vocea.biz / 18.03.2017
Bărbat împuşcat mortal de poliţie pe aeroportul Orly din Paris după ce a dezarmat un militar. Aeroportul a fost evacuat, iar traficul aerian întrerupt – UPDATE

UPDATE 6: Numele atacatorului de la aeroportul din Orly identificat de presă drept Ziyed Ben Belgacem, în vârstă de 39 de ani, născut în Franţa, a fost confirmat de un oficial francez care are legături cu ancheta pentru The Associated Press.

UPDATE 5: Bărbatul ucis pe aeroportul din Orly după ce a încercat să îi ia arma unei femei militar din cadrul Operaţiunii Sentinelle este un francez în vârstă de 39 de ani, cunoscut pentru fapte de drept comun, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru AFP.

UPDATE 4: Un bărbat a tras cu o puşcă, sâmbătă de dimineaţă asupra unor poliţişti şi l-a rănit pe unul dintre ei uşor, în timpul unui control rutier la Stains (Seine-Saint-Denis), o agresiune ”în legătură” cu atacul care a avut loc un pic mai târziu pe Aeroportul Orly-Sud comis de un bărbat care avea aceleaşi documente de identitate, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru AFP.

UPDATE 3: Traficul aerian a fost complet întrerupt în urma incidentului de pe Aeroportul Orly-Sud, a anunţat sâmbătă Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC), relatează le Monde, preluată de News.ro.

Aproape 300 de persoane au fost evacuate din terminalul Sud, iar pasagerii care se aflau în terminalul Vest au fost blocaţi înăuntru, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne Pierre-Henri Brandet.

Prefectura Val-de-Marne îi sfătuieşte pe pasageri să nu se ducă la aeroport.

Cele două terminale ale aeroportului au fost închise, a anunat ADP, iar sute de zboruri care se apropiau de Orly au fost redirecţionate către Roissy Charles de Gaulle, a precizat DGAC.

UPDATE 2: Aeroportul Orly-Sud (Val-de-Marne) a fost în întregime evacuat, au declarat martori contactaţi de AFP, după ce un un bărbat a fost împuşcat de forţele de securitate de pe Aeroportul Orly-Sud (Val-de-Marne), a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne pentru agenţia franceză, citată de News.ro.

Ministrul de Interne Bruno Le Roux era aşteptat la faţa locului.

O operaţiune de deminare era în curs, pentru a stabili dacă bărbatul avea sau nu asupra sa explozivi, a declarat Brandet.

Un perimetru de securitate a fost instituit, iar importante mijloace de poliţie au fost angajate, a precizat el.

”Stăteam la coadă să ne înregistrăm pe un zbor către Tel Aviv, când am auzit trei sau patru focuri de armă în apropiere. Întregul aeroport a fost evacuat”, a declarat pentru AFP Franck Lecam, în vârstă de 54 de ani, care se afla sâmbătă dimineaţa pe Orly-Sud.

”Suntem toţi în faţa aeroportului, la aproximativ 200 de metri. Sunt poliţişti, salvatori, militari peste tot, care fug în toate direcţiile. Un bărbat din cadrul securităţii ne-a spus că (incidentul) s-a petrecut la Poarta 37-38, la zborurile Turkish Airlines”, a adăugat Franck Lecam.

UPDATE: Poliţia franceză anunţă că un bărbat care a încercat să-i ia arma unui militar care păzea Aeroportul Orly a fost împuşcat şi ucis, relatează The Associated Press. Un reprezentant al poliţiei franceze a declarat că incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa la Orly, iar militarul face parte din cadrul forţelor speciale Sentinelle, mobilizate în Franţa să apere obiective sensibile în urma unei serii de atacuri jihadiste sângeroase. Nicio informaţie despre bărbatul ucis nu era disponibilă.Oficialul a cerut protecţia anonimatului.


Un bărbat a fost împuşcat sâmbătă dimineaţa de forţele de securitate de pe Aeroportul Orly-Sud (Val-de-Marne), după ce l-a dezarmat pe un militar din cadrul operaţiunii Sentinelle, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne pentru AFP.

Către ora locală 8.30 (9.30, ora României), în Aeroportul Orly-Sud, “un bărbat i-a luat arma unui militar din cadrul (Operaţiunii) Sentinelle, iar apoi a fugit într-un magazin de pe aeroport din apropiere, după care a fost împuşcat de forţele de securitate”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet.

Alte persoane nu au fost rănite, a precizat aceeaşi sursă.

O operaţiune de poliţiei era în curs pe aeroport. O parte a aeroportului a fost evacuată, iar Poliţia Naţională franceză a recomandat să se evite platforma aeroportuară.

Ministrul de Interne Bruno Le roux se duce la faţa locului.

Pe Twitter au fost postate mai multe mesaje în care se anunţă evacuarea aerogării.

BFMTV difuzează imagini în direct pe la Orly, în care apar pasageri în curs de evacuare.

Potrivit BBC, experţi genişti sunt implicaţi în operaţiune.

Luna trecută, un bărbat înarmat cu cuţite s-a repezit asupra unor militari la Muzeul Luvru. El a fost împuşcat şi rănit.

Sursa: News.ro

Tags:
Citește și...