Ministrul moldovean al Agriculturii, reţinut într-un dosar de corupţie

vocea.biz / 15.03.2017
Ministrul moldovean al Agriculturii, reţinut într-un dosar de corupţie

Ministrul moldovean al Agriculturii, Eduard Grama, a fost reţinut, miercuri, într-un dosar de corupţie. El este bănuit că ar fi primit bani pentru a facilita înstrăinarea unui teren adiacent Colegiului de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău, relatează Publika TV, potrivit News.ro. 

Procurorii Centrului Naţional Anticorupţie au descins marţi la sediul ministerului şi la locuinţa lui Eduard Grama.

Potrivit declaraţiilor martorilor şi probelor acumulate, ministrul ar fi primit de la un angajat al Colegiului 660.000 de lei moldoveneşti (peste 30.000 de euro) pentru a aviza pozitiv proiectul de parcelare a terenului situat în comuna Stăuceni, cu suprafaţa de 38,09 hectare, în 32 de sectoare, scriu UNIMEDIA şi Publika TV. După această împărţire în zone mai mici, terenul urma să fie vândut.

La sfârşitul lunii noiembrie, 12 persoane, printre care funcţionari, antreprenori, jurişti şi avocaţi, au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi în acelaşi dosar.

Pământul a fost luat în arendă pe un termen de 30 de ani, după care principalii suspecţi în acest caz i-au schimbat destinaţia din extravilan în intravilan şi au încercat să-l vândă unor terţe persoane. Pentru a pune schema în aplicare, ei ar fi mituit diferiţi funcţionari.

„Nu am fost la minister când s-a produs descinderea. La minister se face investigaţie despre acele hectare. Toate dosarele care au fost redirecţionate de către organele de forţă la toate practic am răspuns, la toate sunt argumentele, urmează ca organul de urmărire penală să se expună”, a explicat viceministrul Agriculturii, Iurie Uşurelu, care asigură interimatul în prezent, relatează UNIMEDIA.

El a dat asigurări că, atât timp cât a lucrat cu Eduard Grama, nu a observat vreo implicare personală a ministrului. „Că a fost implicat indirect sau pus în unele momente fără voia lui..posibil că ceva nu s-a înţeles. Dar să lăsăm ancheta să-şi facă lucrul”, a spus el

„Pe mine personal da, m-au surprins aceste acţiuni. Dosarul s-a început anul trecut, au fost percheziţiile mari care au fost făcute, reţinerile mari care au fost făcute, urmărirea penală care este în derulare, cel puţin am considerat că norii negri de deasupra ministerului au dispărut. Astăzi toţi colegii am fost surprinşi”, a precizat oficialul.

El este convins că, peste o săptămână, Eduard Grama va reveni. (News.ro)

Citește și...