Francois Fillon, candidat la alegerile prezidențiale din Franța, a fost pus sub acuzare în dosarul angajărilor fictive

vocea.biz / 14.03.2017
Francois Fillon, candidat la alegerile prezidențiale din Franța, a fost pus sub acuzare în dosarul angajărilor fictive

Candidatul formaţiunii Les Republicains la alegerile prezidenţiale, Francois Fillon, a fost pus sub acuzare marţi pentru „deturnare de fonduri publice”, „complicitate şi tăinuirea deturnării de fonduri publice”, „complicitate şi tăinuire a abuzurilor de bunuri sociale”, precum şi de faptul că nu a depus declaraţii corecte la autoritatea de monitorizare, au declarat surse judiciare citate de Le Monde.

„Punerea sub acuzare a intervenit în această dimineaţă (marţi – n.r.)”, a declarat avocatul politicianului, Antonin Levy, fără a face alte comentarii.

Francois Fillon a anunţat că va rămâne în cursa pentru alegerile prezidenţiale chiar dacă va fi pus sub acuzare.

Candidatul la prezidenţiale este acuzat că şi-a angajat fictie soţia, pe care ar fi plătit-o cu până la 900.000 de euro din fonduri publice.

Penelope Fillon, care a revendicat întotdeauna o distanţă şi o discreţie faţă de cariera politică a soţului ei, a fost remunerată opt ani ca ataşat parlamentar de către François Fillon, iar apoi ca supleant în Adunarea Naţională, iar timp de 20 de luni la ”La Revue des deux mondes”.

Doi dintre copiii cuplului au fost, de asemenea, angajaţi ca asistenţi parlamentari ai tatălui lor pe când acesta era senator.

Francois Fillon a denunţat o ”lovitură de stat instituţională din partea stângii” asupra candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din Franţa.

Citește și...