A fost eliminat ultimul obstacol parlamentar din calea declanşării Brexitului

vocea.biz / 14.03.2017
A fost eliminat ultimul obstacol parlamentar din calea declanşării Brexitului

Membrii Camerei Lorzilor au respins tentativele liberal-democraţilor de a reintroduce amendamentele adoptate săptămâna trecută la legea pentru activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, eliminând ultimul obstacol parlamentar din calea premierului Theresa May pentru a da startul negocierilor pentru “divorţul de UE”, relatează news.ro.

Primul amendament discutat prevedea că premierul nu ar fi putut declanşa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona decât dacă garanta apărarea drepturilor cetăţenilor UE.

Două sute şaptezeci şi patru de membri ai camerei superioare a Parlamentului a votat împotriva amendamentului şi 135 pentru.

Cel de-al doilea amendament prevedea ca Parlamentul să aibă votul decisiv asupra acordului propriu-zis de ieşire din UE. Acesta a fost respins cu 274 de voturi împotriva textului la 118 pentru.

Ambele texte, adoptate săptămâna trecută de Camera Lorzilor, au fost respinse cu câteva ore mai devreme de Camera Comunelor, care a retrimis proiectul de lege în forma iniţială în camera superioară a Legislativului.

Legea va intra în vigoare după ce va fi aprobată de regină, probabil marţi dimineaţă.

După aceea, premierul Theresa May poate declanşa oricând Brexit. Purtătorul său de cuvânt a insistat, însă, că termenul este sfârşitul lunii martie.

Premierul conservator Theresa May a refuzat până acum să comunice o dată precisă, mulţumindu-se să repete că ea va activa luna aceasta Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri în vederea ieşirii din UE.

Premierul irlandez Enda Kenny a dat asigurări că Bruxellesul se pregăteşte de o declanşare a Brexitului încă de miercuri, iar însărcinatul cu dosarul Brexitului în cadrul partidului de opoziţie laburist Keir Starmer a reafirmat duminică faptul că Theresa May intenţionează să activeze Articolul 50 miercuri sau joi.

Pe de altă parte, surse europene se aşteaptă ca Articolul 50 să fie invocat pe 20 martie.

Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea, astfel, să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vizând să definească ”liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor căuta să facă corp comun în faţa britanicilor, susceptibili să exploateze disensiunile din cadrul blocului.

Între subiectele fierbinţi va figura factura de ieşire din UE. Bruxellesul ar putea să le ceară britanicilor până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor pe care Londra şi le-a asumat deja în privinţa contribuţiei la bugetul european.

Situaţia celor trei milioane de europeni instalaţi peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranşată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obţină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE.

Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul ”divorţului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.

Ipoteza unui eşec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.

 

 

Citește și...