Câteva sute de zboruriau fost anulate în dimineaţa zilei dde luni, 13 martie pe aeroporturile din Berlin. Pe cele două aerogări berlineze, Tegel și Schonefeld au rămas la sol peste 650 de curse. Situaţia se datorează grevei personalului de sol care a fost iniţial anunţată pentru perioada 10 martie 2017 ora 4:00 – 11 martie 2017 ora 5:00 dar care a fost prelungită până marţi, 14 martie la ora 4.00.
Personalul cere insistent măriri salariale de la 11 la 12 euro pe oră iar reprezentanţii societăţii care administrează cele două aeroporturi spun că vor continua greva pentru diferenţa de 1 euro.
Amânarea sau anularea unor zboruri de pe sau spre aceste aeroporturi va duce la anularea sau întârzieri mari şi pentru zborurile de pe alte aeroporturi.
Cetățenii români care pot fi afectaţi de situaţia din atenţionare pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, +49 30 21239514 şi +49 30 21239516, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin: +49 16 090884680.