Rachete de croazieră terestre, desfăşurate de Rusia. Ce tratat important s-a încălcat

Claudia Bonchis / 08.03.2017
Rachete de croazieră terestre, desfăşurate de Rusia. Ce tratat important s-a încălcat

Rusia a desfăşurat rachete de croazieră terestre, încălcând „spiritul şi obiectivul” unui tratat de dezarmare din 1987, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa NATO, a confirmat oficial informaţii apărute anterior în presă vicepreşedintele Statului Major Interarme american, generalul Paul Selva, citat de news.ro.

„Dispozitivul prezintă în sine un risc pentru majoritatea infrastructurii noastre din Europa şi credem că ruşii l-au desfăşurat în mod deliberat pentru a constitui o ameninţare la adresa NATO şi a infrastructurii (militare – n.r.) situate în zona de responsabilitate a NATO”, a spus Selva în cursul unei audieri în Camera Reprezentanţilor.

Surse din armata SUA au declarat din luna februarie pentru presă că Moscova a desfăşurat un nou tip de rachetă de croazieră cu rază medie de acţiune, în pofida plângerilor oficialilor americani că încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), care le interzice Statelor Unite şi Rusiei să desfăşoare astfel de rachete la sol.

Rusia ar avea în prezent două batalioane de astfel de rachete, dintre care unul se află la poligonul Kapustin Yar, din sud-estul ţării, iar celălalt la o bază operaţională din altă regiune, au declarat oficiali americani citaţi sub acoperirea anonimatului de New York Times.

Departamentul american de Stat a conchis într-un raport din 2014 că “Federaţia Rusă îşi încalcă obligaţiile în baza Tratatului INF, de a nu deţine, produce sau testa în zbor o rachetă de croazieră terestră cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri sau să deţină sau producă lansatoare pentru astfel de rachete”.

După acuzaţii, Moscova a acuzat Washingtonul că desfăşoară “diplomaţie la megafon” şi a negat informaţii că ar fi încălcat acordul care a contribuit la încheierea Războiului Rece dintre cele două ţări.

Mai mult, Moscova susţine că Statele Unite au încălcat INF prin desfăşurarea de elemente ale scutului antirachetă în România.

Tags:
Citește și...