Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat vineri seară Germania de susţinerea “terorismului”, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale din cauza situaţiei unui jurnalist cu cetăţenie germană, arestat de autorităţile turce şi considerat de Ankara “terorist şi agent secret german”, transmite Mediafax.
Relaţiile dintre Berlin şi Ankara, afectate deja de refuzul Germaniei de a condamna vehement complotul militar produs în Turcia în iulie 2016, continuă să se înrăutăţească.
Într-un discurs rostit vineri seară la Istanbul, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că Deniz Yücel, cetăţean german de origine turcă şi corespondent al publicaţiei Die Welt, este agent german şi membru al organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), un grup insurgent considerat terorist de către Ankara. Berlinul cere insistent de câteva zile eliberarea lui Deniz Yücel, arestat în Turcia sub acuzaţia de propagandă şi instigare la ură.
“În calitatea de reprezentant al PKK şi de agent german, acest individ s-a ascuns o lună într-un consulat al Germaniei”, a acuzat Erdogan, citat de agenţia Anadolu şi de site-ul publicaţiei Die Zeit.
“Aceşti oameni trebuie judecaţi pentru asistenţă oferită terorismului”, a adăugat preşedintele Turciei, referindu-se la presupusul sprijin acordat de autorităţile germane.
Regimul Recep Tayyip Erdogan este furios şi pentru că autorităţile germane au interzis participarea unor miniştri turci la evenimente electorale organizate pentru comunitatea turcă din Germania înaintea referendumului pe tema introducerii sistemului prezidenţial în Turcia. Criticii susţin că Recep Erdogan, acuzat oricum de tendinţe autoritariste, încearcă să modifice Constituţia Turciei pentru a avea atribuţii executive depline.
După ce Guvernul cancelarului Angela Merkel a interzis participarea unor miniştri turci la evenimente de campanie pe teritoriul german, ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, a denunţat o “abordare fascistă”.
“Obstrucționarea evenimentelor din Germania este un semn al standardelor duble aplicate de Germania și Occident”, a acuzat, la rândul său, Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, recomandând Berlinului “să învețe să se comporte dacă vrea menţinerea relaţiilor” cu Ankara. (Mediafax)