INTERVIU VOCEA.BIZ Povestea adevărată din spatele imaginii virale a începutului de an: “A fost un coşmar, dar cred că rămâne fotografia mea preferată”

Când o poveste pare prea frumoasă pentru a fi adevărată, probabil că nu e. Ştirile false şi impactul lor negativ asupra politicii au obligat reţelele sociale să dezvolte unelte prin care să oprească distribuirea lor. Dar nu doar politica este afectată de “fake news”, cum sunt numite acestea. O fotografă a ajuns să trăiască un coşmar adevărat: Facebook, Instagram şi alte platforme sociale au fost invadade de o fotografie făcută de ea în urmă cu mai mult de trei ani, dar cu o poveste falsă.

“Această fotografie a câştigat premiul pentru cea mai bună a deceniului iar fotograful a intrat într-o depresie. Gheparzii au vânat o căprioară şi cei doi pui ai săi, iar mama putea uşor să scape de gheparzi, dar în schimb s-a jerrtfit pentru ca puii ei să fugă în siguranţă. În imagine este surprinsă în timp ce se uită la copiii ei care fug, fiind pe cale să fie sfâşiată în bucăţi”.

Acesta este modul în care fotografia lui Alison Buttgieg a început să fie distribuită şi să ajungă virală pe reţelele de socializare. Şi, înainte ca Alison să poată face ceva, zeci de mii de oameni au distribuit fotografia pe internet. Cu o poveste falsă.

De ce a fost inventat Facebook, de fapt. Ce scop inițial avea aplicația

Facebook se confruntă cu o nouă criză în urma piratării masive

Alison a scris pe contul ei de pe reţeaua de socializare Facebook adevărul despre imagine şi a punctat cât de rapid se viralizează poveşti false şi ridicole. În postarea sa, Alison spune că un apogeu al carierei sale s-a transformat într-un coşmar. Povestea adevărată, povestită de Alison pe site-ul ei, e următoarea:

“Am fost martor al acestei vânători în septembrie 2014 în Maasai Mara, Kenya. Narasha, mama ghepard, îşi învăţa puii cum să ucidă vânatul. Totuşi, puii învăţau cam greu şi se jucau cu antilopa în loc să o ucidă. În toate fotografiile, Narasha este cea care prinde antilopa de gât.
Ce fac aceste fotografii să fie ieşite din comun este calmul antilopei în timpul acestui chin. Probabil că e în stare de şoc şi, astfel, paralizată de frică. E tulburător cum pare că pozează în câteva dintre fotografii, ca şi cum ar fi hotărâtă să rămână frumoasă şi mândră până la sfârşit. Sfidarea din ochii ei e în contrast cu lipsa de interes pentru auto-conservare. Asta mi-a permis să fac fotografii unice ale unui vânat, imagini ce par regizate în elenganţa lor. Am vrut ca privitorul să simtă empatie cu antilopa, dar în acelaşi timp să fie şi el martor la această scenă tulburătoare.
Într-un final, după ceea ce a părut ca o eternitate dar a fost doar câteva minute, mama ghepard a ucis antilopa şi felinele s-au bucurat de o masă pe cinste”.

Într-un interviu acordat Vocea.biz, Alison, care e consultant IT dar are o pasiune pentru fotografia în natură, a detaliat experienţa şi ce a urmat după ce imaginile au ajuns virale pe internet.

Spune-ne mai multe despre contextul în care au fost făcute fotografiile. De ce te aflai în kenya şi cât a durat să surprinzi un astfel de moment?

Eram în Kenya într-o excursie pentru a fotografia animalele sălbatice. Interesant e că am făcut aceste fotografii în prima zi în Kenya. I-am spus ghidului că iubesc gheparzii şi am mers să o căutăm pe mama şi cei doi pui ai ei aflaţi în apropiere de tabăra unde eram cazaţi. I-am găsit imediat şi am făcut fotografia la câteva minute după. Poate părea ceva uşor, dar a fost primul vânat şi animal omorât în şase safariuri, deci mi-a luat ani de zile de încercări.

Ce sentimente ai avut când ai văzut scena?

Să fii martorul unui vânat şi uciderii prăzii implică emoţii amestecate – pe o parte e entiziasmul de a vedea acţiunea şi bucuria pe care o simţi pentru prădători. Dar nu poţi să nu simţi tristeţe pentru pradă. În cazul acesta chiar eram tristă pentru antilopă şi fotografiile cred că arată asta. Înainte de aceste fotogragfii nu mai fusesem martor la o ucidere şi când am mai văzut vânători încheiate astfel s-a întâmplat de la distanţă, obstrucţionată de copaci şi verdeaţă. Fotografiile au fost făcute în 2013 şi de atunci am văzut alte câteva scene asemănătoare, dar întotdeauna e un amestec de emoţii, uneori e chiar greu de privit.

8 poze | Vezi galeria

Când şi unde ai observat că fotografia începe să fie distribuită cu povestea falsă? Cum ai reacţionat?

Am aflat pe 11 februarie. Cineva care ştia fotografia mea mi-a trimis un mesaj şi m-a întrebat dacă am văzut că e distribuită cu o poveste falsă. Destul de repede apoi au început să îmi scrie tot mai mulţi. Era distribuită în prinicipal pe Facebook şi WhatsApp, dar şi pe Instagram. La început am fost amuzată de cât de ridicolă era povestea inventată, dar apoi a devenit virală şi nu mai era amuzant, pentru că mă simţeam neputincioasă în a opri totul.

Spui că s-a transformat într-un coşmar, de ce?

A fost un coşmar din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că povestea spunea că am intrat în depresie după ce am făcut fotografia. Era parte din povestea falsă, dar tot nu e frumos să îţi vezi numele asociat cu aşa ceva. Îmi apărea numele şi povestea pe LinkedIn, iar foşti colegi mă contactau să mă întrebe despre ce s-a întâmplat. Acum angajatorii verifică reţelele sociale înainte să promoveze sau să angajeze pe cineva, aşa că sunt îngrijorată că ar putea avea un efect negativ asupra carierei mele.

De asemenea, este de aşteptat ca fotografii să relateze fapte. Dacă alţi fotografi sau oameni care cunosc animalele sălbatice cred că eu am inventat povestea falsă aş putea să-mi pierd credibilitatea la care am lucrat atâţia ani.

De asemenea, e şi faptul că imaginile au fost furate şi distribuite fără acordul meu pe reţelele de socializare şi de către ziare şi reviste online.

A fost tipul greşit de atenţie – senzaţionalismul are parte de multe reacţii şi au început să apară multe articole şi comentarii pline de ură. Şi nu puteam să fac mai nimic pentru că odată ce o poveste ajunge virală e greu să o mai controlezi. Am petrecut ore în şir completând rapoarte de drepturi de autor pe Facebook şi Instagram şi am reuşit să elimin multe dintre postările de pe paginile mai importante. Dar uneori dura peste 12 ore ca acestea să fie eliminate, ceea ce e mult prea mult.

Înainte să se întâmple toate astea, era fotografia ta preferată?

Cred că şi acum rămâne fotografia mea preferată, pentru că te provoacă să gândeşti şi e unică.

Încearcă să te vezi peste cinci ani: cum crezi că îţi vei aminti de această poveste?

Probabil că voi râde şi cu siguranţă e un subiect de conversaţie interesant. Şi probabil că mă voi întreba şi atunci cum am ajuns în mijlocul acestei nebunii.

Ai luat ceva măsuri legale privind furtul imaginilor?

Nu cred că voi face asta, n-am aflat cine a pornit totul şi pare un efort prea mare să o fac. Am făcut ce am putut, adică să raportez cât mai multe postări. Am lăsat şi comentarii la postările care erau distribuite de multe ori.

Ce măsuri crezi că ar trebui să se ia pentru ca astfel de poveşti false să nu mai ajungă virale şi să se respecte drepturile de autor?

Reţelele de socializare trebuie să privească mai serios acest subiect. Încălcările drepturilor de autor ar trebui să poată fi raportate mai uşor, nu să fie ascunse. Acum, pe Facebook, poţi să raportezi un articol ca fiind “fake news”, dar doar dacă te trimite spre un site. Nu poţi să faci asta dacă e vorba de o postare sau o fotografie de pe Facebook şi e nevoie de unelte care să te ajute să elimini aceste postări. De asemenea, oamenii ar trebui să primească o educaţie privind aceste poveşti pe care le văd pe internet şi să nu le mai creadă pe toate.

Alison a dorit să mai puncteze faptul că, din păcate, poveştile tragice dar false ajung virale, însă adevărul care este la fel de tragic e ignorat.

“Sunt foarte implicată în conservarea mediului şi ghepardul e animalul meu preferat. Mai sunt doar aproximativ 7.100 de gheparzi în sălbăticie şi pare că nimănui nu-i pasă că ar putea să dispară. Aşa că povestea adevărată din spatele imaginii este, într-adevăr, despre o mamă eroină: dar e mama ghepard care nu numai că le aduce mâncare puilor ei dar îi şi învaţă tehnici esenţiale de vânat şi ucis. Dar nu poate să-i înveţe să scape de dispariţie”.