Theresa May avertizează Scoţia asupra riscului destrămării Marii Britanii din cauza Brexit

vocea.biz / 03.03.2017
Theresa May avertizează Scoţia asupra riscului destrămării Marii Britanii din cauza Brexit

Premierul Theresa May a avertizat vineri Scoţia că nu va permite destrămarea Marii Britanii din cauza deciziei de ieşire din Uniunea Europeană, în contextul în care Guvernul scoţian ar vrea organizarea unui nou referendum proindependenţă pentru că se opune Brexit, potrivit Mediafax.

Theresa May a criticat dur Partidul Naţional Scoţian (SNP), al premierului Scoţiei, Nicola Sturgeon, acuzând că are o “obsesie” pentru independenţă, punând în pericol viitorul Marii Britanii.

“Ştim cu toţii că SNP nu va înceta niciodată să distorsioneze adevărul şi realitatea în efiortul de a denigra Marea Britanie şi în continuarea obsesiei pentru independenţă”, a declarat Theresa May, potrivit site-ului agenţiei Reuters, la o reuniune a Partidului Conservator desfăşurată în Glasgow.

“În contextul în care Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, vom configura un nou rol al nostru în lume, iar puterea şi stabilitatea naţiunii noastre unite vor deveni mai importante. Trebuie să profităm de această oportunitate pentru a consolida unitatea Marii Britanii, deoarece uniunea de care ne pasă nouă nu este un simplu artefact constituţional”, a subliniat Theresa May.

Tags:
Citește și...