Incendiul de la Grenfell Tower din Londra a izbucnit de la o combină frigorifică defectă, în timp ce izolaţia exterioară nu a trecut testele de siguranţă, a anunţat poliţia, precizând că ia în considerare formularea de acuzaţii de ucidere, relatează BBC News, citat de News.ro.
Compania ca produce combina frigorifică, un Hotpoint FF175BP, a fost contactată pentru a fi anunţată de situaţie, scrie The Guardian.
Modelul nu era înregistrat ca având probleme şi nici nu a fost rechemat vreodată în fabrică.
Ofiţerul Fiona McCormack, care supraveghează ancheta, a anunţat vineri că incendiul nu a fost declanşat voit şi că autorităţile încearcă să stabilească în prezent de ce a izbucnit atât de uşor.
Ofiţerii au reuşit să recupere material de izolaţie de la Grenfell Tower, care a fost supus la teste de siguranţă şi nu le-a trecut.
De asemenea, autorităţile au testat plăci similare celor folosite la turn şi nici acestea nu au obţinut rezultate satisfăcătoare.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă folosirea acestor materiale a fost ilegală.
Bilanţul oficial al deceselor de la Grenfell Tower este de nouă, în timp ce numărul persoanelor presupuse moarte este de 79.
McCormack a precizat că toate cadavrele întregi din clădire au fost recuperate.
Premierul Theresa May a avertizat că bilanţul victimelor ar putea creşte.