Cel puţin 57 de morţi și 59 de răniți în incendiile de pădure din Portugalia – UPDATE

vocea.biz / 18.06.2017
Cel puţin 57 de morţi și 59 de răniți în incendiile de pădure din Portugalia – UPDATE

UPDATE Autorităţile portugheze au anunţat că 57 de oameni au murit şi alţi 59 au fost răniţi în incendiul de vegetaţie

Autorităţile portugheze au anunţat că 57 de oameni au murit şi alţi 59 au fost răniţi în incendiul de vegetaţie care afectează de sâmbătă centrul ţării iberice, relatează Reuters.

Bilanţul anterior era de 43 de morţi.

Aproximativ 600 de pompieri de luptă cu flăcările, iar mai multe localităţi au fost evacuate. De asemenea, mai multe şosele au fost închise din motive de securitate.

UPDATE Bilanţul incendiului de vegetaţie din centrul Portugaliei, din regiunea Leiria, a crescut la 43 de morţi şi aproximativ 15 răniţi, a anunţat Guvernul într-un nou bilanţ, precizând că majoritatea victimelor au fost prinse de flăcări în maşinile lor, relatează AFP.


Cel puţin 25 de oameni au murit în incendii de vegetaţie pădure, de proporţii, în centrul Portigaliei, au anunţat autorităţile citate de BBC News.

Majoritatea au murit în timp ce încercau să fugă cu maşinile din zona Pedrogao Grande, aflată la 50 de kilometri sud-est de Coimbra, potrivit Guvernului.

Aproximativ 20 de oameni, inclusiv pompieri, ar fi răniţi.

„Din păcate pare să fie cea mai mare tragedie pe care am văzut-o în ultimii ani, în ceea ce priveşte incendiile de pădure”, a spus premierul Antonio Costa.

Secretarul de stat de Interne, Jorge Gomes, a anunţat anterior că trei oameni au murit în urma inhalării de fum şi alţi 16 au murit în maşini, pe drumul care leagă Figueiro dos Vinhos de Castanheira de Pera.

Flăcările s-au extins „cu mare violenţă” pe patru fronturi, potrivit lui Gomes.

Spania a trimis două avioane de pompieri pentru a ajuta în lupta cu flăcările.

Nu se ştie deocamdată ce a provocat incendiul, care a ars şi case din regiune.

Citește și...