Preşedintele francez Emmanuel Macron se întâlneşte cu o serie de lideri europeni la Paris, înainte de lansarea negocierilor Brexitului săptămâna viitoare.
Preşedintele francez Emmanuel Macron are programate mai multe întâlniri cu lideri europeni la Paris, înainte de lansarea negocierilor Brexitului săptămâna viitoare, titrează News.ro.
Şeful statului francez se întâlneşte vineri, succesiv, cu premierii olandez Mark Rutte, eston Juri Ratas şi ia un prânz de lucru cu premierul spaniol Mariano Rajoy.
Preşedinţia franceză a anunţat că Macron le va prezenta agenda sa cu privire la Europa.
Probleme în domeniile apărării şi securităţii, migraţiei şi modificărilor climatice se află între priorităţile Parisului la summitul Uniunii Europene (UE) prevăzut săptămâna viitoare.
Noul preşedinte francez şi-a făcut campanie de pe o pozţie puternic proeuropeană.
El a propus înfiinţarea unui buget comun al ţărilor din zona euro, care să fie folosit în investiţii comune, să furnizeze ajutor financiar de urgenţă şi să ajute zona euro să facă mai bine faţă crizei financiare.