Armata rusă afirmă că l-ar fi ucis pe liderul Statului Islamic

vocea.biz / 16.06.2017
Armata rusă afirmă că l-ar fi ucis pe liderul Statului Islamic

Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că verifică informaţii potrivit cărora l-ar fi ucis pe liderul grupării Statul Islamic Abu Bakr al-Baghdadi la sfârşitul lui mai, într-un atac aerian în apropiere de oraşul sirian Rakka, scriu agenţiile ruse de presă, citate de Reuters, The Associated Press şi BBC News.

Atacul aerian, care a vizat o întâlnire a lui al-Baghdadi, a avut loc pe 28 mai, a precizat ministerul, citat de agenţii.

”Potrivit unei informaţii care este verificată acum prin diverse canale, liderul Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi, care a fost eliminat în atac, era prezent la întâlnire”, a anunţat ministerul, potrivit RIA Novosti.

Aceasta nu este prima oară când este anunţată uciderea liderului jihadist.

Locul unde se află al-Baghdadi este necunoscut, însă se crede că s-ar fi aflat la Mosul, în Irak, înainte ca o coaliţie condusă de Statele Unite să lanseze o ofensivă în vederea recuceririi oraşului, la sfârşitul lui 2016.

Ministerul a anunţat că atacul a vizat o reuniune a liderilor Statului Islamic care discuta despre retragerea din Rakka, capitala de facto a grupării jihadiste, potrivit The Associated Press.

Într-un comunicat publicat de portalul de propagandă Sputnik, ministerul afirmă că 30 de comandanţi şi până la 300 de combatanţi participau la reuniunea de la Rakka, potrivit BBC.

Singura apariţie publică a lui al-Baghdadi, de când şi-a proclamat ”califatul”, a fost surprinsă într-o înregistrare video din iunie 2014, la o predică pe care a susţinut-o la Mosul, după ce a preluat controlull asupra oraşului.

De atunci gruparea a suferit importante pierderi de teren şi a fost vizată atât de bombardamente ruse, cât şi americane şi ale aliaţilor americanilor.

În martie, secretarul de Stat Rex Tillerson anunţa că ”aproape toţi” locotenenţeii lui al-Baghdadi au fost ucişi.

”Este doar o chestiune de timp ca al-Baghdadi să aibă aceeaşi sorată”, aprecia Tillerson.

Citește și...