47 de milioane de francezi, așteptați să voteze la parlamentare

Vocea.biz / 11.06.2017
47 de milioane de francezi, așteptați să voteze la parlamentare

Aproximativ 47 milioane de francezi din totalul de peste 66 de milioane pot să voteze, duminică, în primul tur al alegerilor parlamentare la care participă 7.882 de candidaţi, iar urnele de vot vor fi deschise între orele locale 08.00 și 20.00 (09.00-21.00, ora României).

Parlamentul francez este bicameral, fiind format din Adunarea Naţională (camera inferioară), cu 577 de membri, şi Senat (camera superioară), cu 348 membri, informează Mediafax.

Mandatul deputaților are o durată de cinci ani, iar cel al senatorilor de șase ani. Senatul reprezintă colectivităţile teritoriale ale Republicii, precum şi cetăţenii francezi rezidenţi în alte ţări.

Deputaţii din Adunarea Naţională sunt aleşi prin sistem electoral majoritar uninominal în două tururi de scrutin, alegerile desfăşurându-se în cele 577 de circumscripţii electorale din Franța. 539 de circumscripții se află în Franța metropolitană, 27 sunt în departamente și teritoriile de peste mări și 11 sunt pentru cetățenii francezi care trăiesc în străinătate.

Senatorii sunt aleşi de către un colegiu electoral format din peste 145.000 de persoane: deputaţi, consilieri regionali sau generali, delegaţiile consiliilor locale, membri ai Consiliului Superior al francezilor din străinătate.

Pentru alegerile legislative din Franța, partidele sunt obligate să prezinte liste în care femeile reprezintă 50% din numărul total de candidați. Vârsta medie a unui candidatului este de 48,5 ani.

Electoratul francez este format din toți cetățenii cu vârsta de peste 18 ani, înregistrați la secțiile de votare. Înregistrarea nu este obligatorie, dar lipsa acesteia duce la imposibilitatea de a vota. În prezent, toți tinerii ce ajung la vârsta de 18 ani sunt înregistrați în mod automat. Cetățenii francezi se pot înscrie fie în locul lor de reședință, fie într-un loc în care apar pe lista contribuabililor pentru impozitele locale pentru o perioadă de cel puțin 5 ani. Cei care trăiesc în străinătate se pot înregistra la consulatul responsabil pentru regiunea în care trăiesc.

În data de 11 iunie 2017, aproximativ 47 milioane de cetățeni francezi vor putea să voteze în primul tur al alegerilor legislative. Potrivit ultimei estimări a guvernului Franței, populația era de 66.991.000 de locuitori în 2016.

Candidații trebuie să câștige o majoritate în primul tur (și sprijinul a 25% dintre alegătorii înregistrați) sau o pluralitate în turul al doilea. Spre deosebire de alegerile prezidențiale, când doar primii doi candidați ajung în al doilea tur de scrutin, în alegerile legislative toți candidații care sunt votați de peste 12,5% dintre alegătorii înregistrați ajung în turul secund.

Secțiile de votare vor fi deschise în Franța între orele locale 08.00 și 20.00 (09.00-21.00, ora României). Primul sondaj exit poll va fi prezentat imediat după închiderea urnelor.

Turul al doilea al alegerilor parlamentare este programat pentru duminică, 18 iunie.

Citește și...