Chiar dacă strămoșii săi aveau corpul acoperit cu pene, până la urmă, celebrul Tyrannosaurus Rex, unul dintre cei mai fioroși dinozauri, avea cel mai probabil corpul acoperit cu solzi, nu cu fulgi, potrivit unui studiu citat de către BBC.
Cercetătorii au descoperit că acesta avea solzi similari reptilelor moderne în loc de pene sau puf. Iar giganticul carnivor ar fi renunțat la fulgi deoarece nu ar mai fi avut nevoie de aceștia pentru încălzire odată ce a atins proporții uriașe.
Descoperirea unor pene primitive la o serie de membri ai familiei tiranozaurilor a dus la speculații că regele reptilelor ar fi fost un fel de pui uriaș și nemilos.
Dar o serie de cercetători au au analizat urmele de piele de pe un T.rex descoperit în Montana, SUA, cunoscut sub numele de Wyrex.
Aceștia au analizat și o serie de rude din Cretacicul tărziu ale acestuia din Asia, dar și din alte părți ale Americii de Nord, inclusiv Albertosaurus și Gorgosaurus, alți doi carnivori de talie mare.
Urmele de piele de pe gâtul, pelvisul și coada lui Wyrex arată, totuși, că acesta a avea o piele reptiliază, cu solzi, potrivit unei echipe condude de către dr. Phil Bell, de la Universitatea din New England, Australia.
Aceștia au publicat un studiu în jurnalul de profil Biology Letters detaliind descoperirile lor.
Totuși, nu toți paleontologii sunt convinși. Dr. Steve Brusatte de la Universitatea din Edinburgh a spus că nu ar fi surprins dacă T.rex ar fi pierdut sau redus penele, deoarece era un animal mare, tot așa cum elefanții și-au redus părul.
Numai că elefanții asiatici sunt mai ”păroși” decât cei africani, deoarece sunt mai mici și trăiesc în păduri dense, nu în savane, unde este mai întuneric.
În plus, doar pentru că penele nu s-au conservat, asta nu înseamnă că ele n-ar fi existat.
Tyrannosaurus Rex a fost cel mai feroce prădător de uscat din ultima parte a Cretacicului, dominând lanțul trofic de acum 85 de milioane de ani până acum 65 de milioane, când un asteroid a distrus marile reptile.
Ei erau cunoscuți pentru dinții ascuțiți și uriași, capul cât o mașină, forța puternică a maxilarelor și membrele anterioare foarte mici.
Grupul său de rude apropiate include atât Albertosaurus și Gorgosaurus, cât și Daspletosaurus și Tarbosaurus.
Tyrannosaurus Rex făcea parte din Ordinul Theropoda, alături de alți prădători fioroși precum celebrii raptori, dar și de păsările străvechi și cele actuale.