Poliţia britanică i-a eliberat pe toţi cei reţinuţi în cadrul anchetei privind atacul de la London Bridge, fără a pune pe cineva sub acuzare, relatează Reuters.
Poliţia Metropolitană a anunţat într-un comunicat şi că ofiţeri specializaţi lucrează cu familiile şi cu medicii legişti pentru a-i identifica pe toţi cei ucişi în atac.
Un număr de 12 persoane au fost reţinute în urma raidurilor antiteroriste de duminică. Doi dintre cei reţinuţi au fost eliberaţi duminică şi luni, din lipsă de dovezi, iar alţi 10 în noaptea de luni spre marţi, relatează News.ro.
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite după ce trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite, în zona Borough Market.
Autorităţile britanice au reuşit să-i ucidă pe jihadişti la aproximativ opt minute după declanşarea carnagiului, după ce au tras peste 50 de gloanţe în direcţia acestora.