Egiptul și-a retras ambasadorul din Qatar și i-a dat termen 48 de ore omologului său de la Cairo să părăsească țara

vocea.biz / 05.06.2017
Egiptul și-a retras ambasadorul din Qatar și i-a dat termen 48 de ore omologului său de la Cairo să părăsească țara

Egiptul i-a dat un termen de 48 de ore ambasadorului Qatarului să părăsească țara, în timp ce autoritățile de la Cairo și-au rechemat înaltul reprezentant de la Doha, relatează luni Reuters și DPA, preluate de Agerpres.

„Ambasadorul qatarez a fost convocat astăzi și i s-a dat o notificare formală privind expirarea acreditării sale ca ambasador în Egipt, și i s-a acordat un termen de 48 de ore pentru a părăsi țara”, se spune într-un comunicat al Ministerului egiptean de Externe.

Demersul survine în contextul în care Bahreinul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Yemenul și-au închis granițele și le-au cerut qatarezilor să plece în decurs de două săptămâni, acuzând Qatarul să sprijină terorismul în Yemen și Siria.

Măsuri de izolare a Qatarului

Iată care sunt măsurile luate de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrein pentru a izola emiratul, potrivit France Presse.

— Cele trei țări le-au cerut diplomaților lor să părăsească Doha în 48 de ore. În 2014, cele trei și-au rechemat ambasadorii din Qatar pentru a protesta împotriva susținerii acordate de acesta Frăției musulmane.

—Închiderea spațiului aerian al celor trei țări pentru zborurile companiei aeriene a Qatarului, precum și suspendarea legăturilor aeriene și maritime în 24 de ore. Companiile Etihad, Emirates și flydubai din Emiratele Arabe Unite și-au suspendat zborurile spre și dinspre Doha de marți dimineața. Qatar Airways și-a suspendat la rândul ei legăturile cu Arabia Saudită, a cărei companie națională, Saudia, a luat o măsură similară.

—Închiderea frontierei terestre a Arabiei Saudite cu Qatarul, ceea ce blochează importurile de bunuri pe cale terestră.

—Interzicerea deplasării în Qatar a cetățenilor celor trei țări.

—Cetățenii din Qatar aflați în cele trei țări sunt invitați să plece în interval de 14 zile; doar pelerinii din Qatar mai au voie să meargă la locurile sfinte musulmane din Arabia Saudită.

După Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrein, au mai anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu Qatarul și Yemenul și Libia.

Citește și...