Putin: Statul rus nu a fost implicat vreodată în atacuri cibernetice

Vocea.biz / 01.06.2017
Putin: Statul rus nu a fost implicat vreodată în atacuri cibernetice

Statul rus nu a fost implicat vreodată în atacuri cibernetice, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press, citat de News.ro.

Unii hackeri ”patrioţi” ar putea să comită unele atacuri în actualul context de îngheţ al relaţiilor Rusiei cu Occidentul, a declarat liderul de la Kremlin joi, la Sankt Petersburg, la o întâlnire cu editori de la principalele agenţii de presă internaţionale.

Însă ”noi nu ne angajăm în asta la nivel de stat”, a dat asigurări şeful statului rus.

”Niciun hacker nu poate să influenţeze campanii electorale în nicio ţară din Europa, Asia sau America”, a insistat Putin.

Serviciile americane de informaţii au acuzat Rusia că a piratat e-mailuri ale Partidului Democrat, ajutând astfel la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Citește și...