Un atac era în curs, luni la prânz, la Ambasada Irakului de la Kabul, situată în centrul capitalei afgane, zguduită de explozii şi de o serie de tiruri, inclusiv de grenadă, a declarat pentru AFP o sursă în domeniul securităţii, potrivit News.ro.
UPDATE 3.50: Forţele de securitate afgane au pus capăt atentatului după aproape patru ore
Ministerul de Interne a anunţat luni după-amiază că forţele de securitate afgane au pus capăt după aproape patru ore unui atentat terorist al jihadiştilor Statului Islamic (ISIS) asupra ambasadei irakiene de la Kabul, relatează DPA, citat de News.ro
UPDATE 2.30: Atașatul pentru afaceri al Irakului din Kabul este în siguranță și a fost transportat la ambasada Egiptului. Ministerul de Externe a mai precizat și că se încearcă extragerea din clădire a alți doi angajați.
UPDATE 1.30: Potrivit ministrului de Externe, citat de Reuters, doi ofițeri care păzeau ambasada au fost ucisi în urma atacului.
UPDATE 12.25: Statul Islamic revendică atacul de la Ambasada Irakului de la Kabul.
Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul care era în curs luni în miezul zilei la Ambasada Irakului de la Kabul, a anunţat Amaq, agenţia de propagandă a organizaţiei jihadiste, relatează AFP, citat de News.ro.
Amaq evocă ”doi” combatanţi ai Statului Islamic în acest atac vizând ”clădirea ambasadei irakiene în oraşul afgan Kabul”, fără să ofere alte precizări.
Un oficial afgan a declarat pentru AFP că ambasada a fost zguduită de mai multe explozii şi o serie de tiruri, inclusiv de grenade.
”Un kamikaze s-a detonat în faţa intrării Ambasadei irakiene, iar doi atacatori încearcă să intre în complex”, a declarat acest oficial sub protecţia anonimatului.
”Forţele speciale sunt la faţa locului, iar civilii din zonă sunt pe cale să fie evacuaţi”, a adăugat el.
Ministerul de Interne a confirmat pentru AFP exploziile, fără să precizeze ţinta vizată.
Primele detonări au fost auzite de locuitori, vecini cu incinta diplomatică, la puţin timp după ora locală 11.00 (9.30, ora României), şi anume cel puţin patru explozii, tiruri de arme de foc şi grenade, au declarat pentru AFP maimulţi riverani.
Un fum gros şi negru se ridica deasupra cartierului vizat, iar siriene de poliţie şi de ambulanţă răsunau la mai bine de o oră după începutul atacului.
Ambasada irakiană se află alături de sediul “Afghan Public Protection Police forces” (APPF), un serviciu din cadrul Ministerului de Interne înfiinţat să protejeze clădiri neoficiale.
Sursa foto: Captură video Youtube