Premierul suedez remaniază Guvernul în urma scandalului în domeniul securităţii cibernetice

Vocea.biz / 27.07.2017
Premierul suedez remaniază Guvernul în urma scandalului în domeniul securităţii cibernetice

Premierul suedez Stefan Löfven a anunţat joi plecarea din Guvern a miniştrilor de Interne şi Infrastructurii, vizaţi în scandalul scurgerilor unor date sensibile deţinute de un organism public, la care au avut acces programatori români şi cehi, relatează AFP.

Un nume greu în Guvernul de centru-stânga, ministrul de Interne Anders Ygeman, care potrivit presei naţionale nu l-a informat la timp pe premier de existenţa acestor scurgeri, renunţă la funcţie ”la cererea sa”, a anunţat Stefan Löfven într-o conferinţă de presă.

Anna Johansson, ministrul în subordinea căruia se află Agenţia publică a transporturilor – în centrul scandalului – este în schimb debarcată.

În schimb este păstrat în funcţie ministrul Apărării Peter Hultqvist, aflat în colimatorul opoziţiei de centru şi de dreapta, care a lansat miercuri o procedură în vederea unei moţiuni de cenzură cu privire la cei trei miniştri.

Opoziţia nu a anunţat după conferinţa de presă a premierului dacă intenţionează să supună la vot destituirea ministrului Apărării în Riskdag – Parlamentul unicameral al acestei ţări scandinave.

Löfven nu a anunţat alegeri legislative anticipate, aşa cum se aşteptau mulţi comentatori politici, ci şi-a confirmat intenţia de a rămâne în post până la sfârşitul mandatului (2014-2018).

”Nu intenţionez să arunc Suedia într-o criză politică”, a avertizat el.

”Am avut în vedere mai multe alternative şi am ales-o pe cea mai bună pentru ţară”, care ”se confruntă cu provvocări formidabile”, a adăugat premierul, citând tensiuni în domeniul securităţii în regiunea baltică, Brexitul şi reformele sociale şi economice pe care le-a angajat Guvernul său.

Scandalul a izbucnit după ce presa naţională a dezvăluit că programatori români şi cehi au avut acces, fără autorizaţie, la datele personale ale multor cetăţeni suedezi şi chiar la informaţii în domeniul securităţii.

(News.ro)

sursa foto: flickr.com

Citește și...