Libera circulaţie a cetăţenilor europeni în Marea Britanie se va încheia în martie 2019

Vocea.biz / 27.07.2017
Libera circulaţie a cetăţenilor europeni în Marea Britanie se va încheia în martie 2019

Ministrul Imigraţiei de la Londra, Brandon Lewis, a anunţat joi dimineaţă că autorităţile britanice vor implementa un nou sistem de imigraţie începând din martie 2019, atunci când se va încheia libera circulaţie a cetăţenilor între Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Declaraţiile ministrului britanic vin după ce Guvernul May a cerut realizarea unei evaluări ”în detaliu” a costurilor şi beneficiilor migraţiei din Uniunea Europeană, titrează News.ro, care citează surse BBC.

Acest raport ar urma să fie finalizat până în septembrie 2018, adică cu şase luni înainte de ieşirea programată a Marii Britanii din UE.

Criticii susţin că realizarea raportului vine prea târziu, iar investitorii şi antreprenorii au nevoie urgent să ştie cum va arăta migraţia din blocul comunitar, atât în perioada de tranziţie, cât şi după Brexit.

De asemenea, miniştrii britanici au promis consultări prelungite pentru a asculta poziţia mediului de afaceri, a sindicatelor şi universităţilor din Marea Britanie.

Imigraţia a devenit subiect central în campania pentru referendumul de Brexit, iar militanţii pentru ieşirea din blocul comunitar au promis că britanicii vor avea din nou control asupra oamenilor care sunt primiţi în Regatul Unit.

Lewis nu a confirmat detaliile planului guvernamental de controlare a migraţiei după Brexit, susţinând că acestea vor fi dezvăluite într-o Carte Albă, care urmează să fie publicată la finele anului, iar legea imigraţiei va trece în 2018 prin Parlament.

Miniştrii britanici au promis o perioadă de implementare după Brexit, pentru a evita un scenariu haotic, în care noile reguli intră în vigoare de pe o zi pe alta, imediat după finalizarea procedurii de ieşire din UE.

Însă, Brandon Lewis a explicat că libera circulaţie a cetăţenilor europeni nu se va aplica în această perioadă de implementare şi un nou sistem al imigraţiei va intra în vigoare începând din primăvara lui 2019.

Citește și...