Talibanii au primit arme îmbunătăţite în Afganistan, care par să fi fost furnizate de Guvernul rus, arată înregistrări video obţinute în exclusivitate de CNN. Acestea par să confirme acuzaţiile formulate de oficiali afgani şi americani, potrivit cărora Moscova îşi înarmează vechii inamici.
Generalii americani au sugerat pentru prima dată că se tem că Guvernul rus încearcă să înarmeze insurgenţi afgani în luna aprilie. Iar imaginile de pe câmpul de luptă obţinute de CNN par să coroboreze aceste afirmaţii.
Imaginile arată puşti cu lunetă, puşti kalaşnikov şi mitraliere de mare putere care nu au semne ce permit identificarea originii lor. Armele nu sunt nici rare, nici de foarte bună calitate şi pot fi cumpărate online.
Două celule de talibani – una din nordul Afganistanului şi una din vest – afirmă că au astfel de arme, despre care spun că au fost furnizate de surse guvernamentale ruse.
O grupare desprinsă din talibani, care acţionează în apropiere de Herat, susţine că a intrat în posesia armelor după ce a înfrânt o altă grupare rivală talibană.
“Aceste arme le-au fost date combatanţilor (grupării talibane conduse de – n.r.) Mullah Haibatullah de către ruşi, prin intermediul Iranului”, a spus comandantul lor adjunct, Mullah Abdul Manan Niazi. El a explicat că armele le-au fost oferite talibanilor pentru a lupta mai bine împotriva ISIS.
“Ruşii le oferă aceste arme pentru a lupta împotriva ISIS în Afganistan, dar le folosesc şi împotriva noastră”, a adăugat el.
A doua grupare a declarat că a obţinut armele gratuit, în Tadjikistan, din partea “ruşilor”. „Aceste pistoale ne-au fost aduse recent. Sunt fabricate în Rusia şi sunt foarte bune”, spune un taliban mascat, filmat în clip.
Imaginile nu oferă dovezi incontestabile că Moscova furnizează arme talibanilor, iar Rusia a negat vehement acuzaţiile. Însă oferă primele dovezi de pe câmpul de luptă ale unui flux de arme care îngrijorează guvernele american şi afgan.
„Ruşii au spus că menţin contactul cu talibanii, avem multe informaţii de la alţi oameni că înarmează talibanii (…), nu iese fum fără foc”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului afgan, Sediq Sediqi. “De aceea, agenţiile noastre de informaţii lucrează pentru a afla ce nivel de susţinere li se oferă talibanilor”, a adăugat el.
Un alt oficial afgan a declarat că este convins că există comerţ între Rusia şi talibani.
Ministerul rus de Externe a refuza să comenteze materialul CNN, dar a descris anterior acuzaţiile că ar înarma talibanii drept “complet false” şi că au ca scop să acopere eşecul SUA în Afganistan. Ruşii discută cu talibanii numai pentru a promova pacea, a dat asigurări Moscova.
(News.ro)
sursa foto: 123rf.com