Negociatorii Brexitului “trec la treabă”, ministrul britanic spune că e important să se progreseze acum

Vocea.biz / 17.07.2017
Negociatorii Brexitului “trec la treabă”, ministrul britanic spune că e important să se progreseze acum

Negociatori britanici şi europeni s-au întâlnit luni şi s-au angajat “să treacă la treabă” în prima rundă de negocieri pe fond cu privire la divorţul dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, relatează Reuters.

“Am pornit bine luna trecută, însă acum intrăm în fondul problemei”, a declarat ministrul britanic înăsrcinat cu Brexitul David Davis pentru presă la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene, unde a fost primit de negociatorul-şef al Uniunii Michel Barnier.

“Pentru noi este incredibil de important să progresăm, acum”, a adăugat Davis, care a participat, în urmă cu o lună, la o primă întâlnire în care s-a convenit calendarul negocierilor, la un an după ce britanicii au decis să părăsească Uniunea.

“Acum a venit timpul să trcem la treabă şi să facem din aceste negocieri un succes”, a spus el.

”Vom aborda acum miezul problemei. Este necesar să ne examinăm şi să ne comparăm poziţiile pentru a face progrese”, a declarat la rândul său Michel Barnier.

Ambii au refuzat să facă alte comentarii.

Barnier a precizat că vor susţine o conferinţă de presă comună joi, după ce echipele vor discuta, timp ce patru zile, probleme prioritare.

(News.ro)

Tags:
Citește și...