Toggle Menu
  1. Home/
  2. Internațional/

Ziua Naţională a Franţei a început cu o paradă militară pe Champs-Elysees, privită din tribuna oficială de către Donald Trump – VIDEO

Festivităţile de Ziua Naţională a Franţei au început în jurul orei locale 10.10 (11.10 ora României), imediat după sosirea preşedintelui Emmanuel Macron, care a salutat trupele franceze şi americane de pe Champs-Elysees, în timp ce Donald Trump privea protocolul din tribuna oficială, alături de soţia sa, Melania Trump.

Preşedintele Emmanuel Macron a ajuns alături de premierul Philippe în piaţa Concordiei. De asemenea, liderul francez a salutat trupele într-un autovehicul militar, înainte de a asculta La Marseillaise şi de a se retrage în tribuna oficială, alături de invitaţii săi de onoare, Donald şi Melania Trump, titrează News.ro.

Cei doi lideri şi-au strâns mâna călduros, înainte ca preşedintele francez să-şi salute membrii guvernului, precum şi pe Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump.

Ceremonia a continuat cu o prezentare a evoluţiei tehnicii militare sub tema ”1917-2017: 100 de ani de tehnologie”. Această prezentare vrea să atragă atenţia asupra ”inovaţiilor tehnologice şi a necesităţii pregătiri pentru viitor” a armatei Franţei.

Aproape 4.000 de soldaţi şi 240 de cai ai Gărzii Republicii iau parte la parada de pe Champs-Elysees, relatează jurnaliştii The Connexion.

De asemenea, 145 de soldaţi americani vor lua parte alături de francezi la paradă, aceştia făcând parte din trupele staţionate în Europa.

Parada de pe Champs-Elysees se va încheia în jurul orei locale 11.45 (12.45 ora României), atunci când va pleca şi preşedintele Macron.

Emmanuel Macron şi Donald Trump vor mai avea o scurtă întâlnire după festivităţile din Paris, înainte ca preşedintele american să pună capăt vizitei sale fulger şi să plece spre Statele Unite.

Macron (39 de ani) speră să folosescă greutatea istorică a evenimentului şi grandoarea franceză pentru a-l fermeca pe imprevizibilul Trump – la doar şase săptămâni după ce l-a primit pe Vladimir Putin în Palatul Versailles.

Pentru Franţa, această zi mai are o semnificaţie importantă şi dureroasă, fiindcă marchează un an de la atentatul jihadist de la Nisa.

Un număr de 86 de persoane şi-au pierdut viaţa pe 14 iulie 2016, după ce un jihadist a intrat cu un camion frigorific de 19 tone pe promenada din Nisa şi a spulberat sute de persoane care priveau focurile de artificii de Ziua Naţională a Franţei.

După festivităţile de pe Champs-Elysees, preşedintele Macron se va îndrepta spre Nisa şi va participa la o ceremonie de comemorare a victimelor de pe Promenade des Anglais.

Vocea.biz