Un aisberg de o mie de miliarde de tone s-a desprins din vestul Antarcticii

Vocea.biz / 12.07.2017
Un aisberg de o mie de miliarde de tone s-a desprins din vestul Antarcticii

Un aisberg de o mie de miliarde de tone s-a desprins din vestul Antarcticii, au anunţat oamenii de ştiinţă care monitorizează fisurile din regiune, citaţi de Sky News, relatează News.ro.

O bucată de 5.698 de kilometri pătraţi din calota glaciară Larsen C s-a desprins în intervalul luni-miercuri, a anunţat echipa de experţi de la Universitatea Swansea.

Deşi astfel de fisuri se produc periodic, experţii verifică şi dacă procesul a fost influenţat de schimbarea climatică.

Cercetătorii au avertizat în iunie că aisbergul enorm “este prins de un fir de aţă” şi este pe punctul de a se desprinde.

Desprinderea a fost detectată cu ajutorul instrumentelui NASA de monitorizare prin satelit Aqua MODIS.

(News.ro)

Citește și...