Acordul de liber-schimb UE-Canada, CETA, va fi aplicat “provizoriu” începând cu 21 septembrie, au anunţat părţile sâmbătă, într-un comunicat de presă comun.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul Justin Trudeau, care asistă la summitul G20 de la Hamburg, au ajuns la un acord asupra acestei date, până când textul va intra în vigoare definitiv, după ce va fi aprobat de parlamentele tuturor ţărilor membre UE, titrează News.ro citând AP.
În 15 februarie, Parlamentul European a aprobat Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre UE şi Canada (CETA), ceea ce permite ridicarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în ţara nord-americană.
Acordul elimină 99% dintre taxele vamale. În plus, prevede cooperarea în domeniul social, în cel sanitar şi în cel de combatere a încălzirii climatice.