Întâlnirea Trump-Putin: Acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei – UPDATE

vocea.biz / 07.07.2017
Întâlnirea Trump-Putin: Acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei – UPDATE

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei, au declarat vineri trei oficiali americani citaţi sub acoperirea anonimatului de Associated Press, în timp ce preşedintele Donald Trump s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin pentru prima dată.

UPDATE: Rusia şi Statele Unite au oferit vineri versiuni diferite ale rezultatului discuţiilor dintre Donald Trump şi Vladimir Putin în privinţa presupusei interferenţe ruse în alegerile prezidenţiale de anul trecut, din Statele Unite, relatează News.ro citând the Guardian.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a spus reporterilor că Trump a acceptat versiunea lui Putin, care a negat că s-ar fi implicat în alegerile americane.

Trump i-ar fi spus lui Putin că i se pare „ciudat” că există o „campanie” în SUA privind atacurile informatice ruse şi că nu există nicio dovadă în acest sens, a spus Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse susţine că liderul de la Casa Albă i-ar fi dat asiguări onologului său că acceptă declaraţiile acestuia potrivit cărora Rusia nu a interferat cu alegerile.

Pe de altă parte, secretarul de Stat Rex Tillerson a declarat că nu este clar dacă cele două ţări vor ajunge vreodată la o rezolvare în privinţa interferenţei în alegeri.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, Trump l-a întrebat pe Putin în mai multe rânduri despre aceste acuzaţii, iar liderul de la Kremlin le-a respins.

“Au avut o discuţie robustă şi lungă în acest dosar”, a declarat Tillerson după întâlnire. „Preşedintele (Trump – n.r.) l-a întrebat pe preşedintele Putin în repetate rânduri despre implicarea rusă. Preşedintele Putin a negat o astfel de implicare, la fel cum cred că a făcut şi în trecut”, a adăugat el.

UPDATE: Cei doi lideri de stat au discutat și despre securitatea cibernetică, a spus reporterilor Rex Tillerson, șeful Departamentului de Stat al SUA. El a mai precizat și că America nu vede ca Assad să mai aibă un rol în Siria și că cel mai probabil va urma o perioadă de tranziție.

În schimb, cei doi lideri au avut puncte de vedere diferite în ceea ce privește Coreea de Nord și planul său de înarmare.


Acordul marchează un nou nivel de implicare al SUA în tentativele de rezolvare a războiului civil sirian.

Deşi detaliile acordului şi modul în care va fi implementat acesta nu sunt clare deocamdată, încetarea focului ar urma să intre în vigoare duminică la prânz.

Iordania şi Israelul sunt, de asemenea, incluse în acord, a spus una dintre sursele citate. Cei doi aliaţi americani au zone de graniţă cu sudul Siriei şi sunt îngrijoraţi de violenţele din ţara arabă, titrează News.ro.

Armistiţiul este separate de „zonele de deescaladare” care urmau să fie create în baza unui acord negociat de Rusia, Turcia şi Iran anul acesta. SUA nu au făcut parte din acel acord.

Armistiţiile anterioare s-au prăbuşit sau au fost de scurtă durată şi nu este clar dacă acesta va funcţiona mai bine.

Citește și...