Hollande l-a avertizat pe Trump asupra consecinţelor negative ale protecţionismului

vocea.biz / 29.01.2017
Hollande l-a avertizat pe Trump asupra consecinţelor negative ale protecţionismului

Preşedintele francez Francois Hollande a purtat sâmbătă noapte o convorbire telefonică cu noul lider de la Casa Albă, Donald Trump, în cursul căreia l-a avertizat pe omologul său american asupra consecinţelor politice şi economice ale protecţionismului, a anunţat Palatul Elysee, potrivit Reuters.

“Într-o lume instabilă şi incertă, auto-izolarea ar reprezenta o fundătură”, a afirmat Hollande în cursul discuţiei telefonice cu Trump, potrivit comunicatului dat publicităţii de Preşedinţia franceză.

Ca răspuns la scepticismul preşedintelui american în privinţa organizaţiilor internaţionale, liderul de la Paris a reafirmat sprijinul Franţei pentru ONU, a subliniat caracterul indispensabil al NATO şi s-a declarat în favoarea întăririi Uniunii Europene, relatează Mediafax.

Hollande a transmis omologului său american că sancţiunile impuse Rusiei ar trebui anulate doar după soluţionarea situaţiei din estul Ucrainei.

În cursul discuţiei între cei doi lideri, Hollande a mai afirmat că democraţia poate fi apărată doar dacă principiile democratice de bază sunt respectate, inclusiv primirea refugiaţilor.

Anterior, cu ocazia unei reuniuni a liderilor din sudul Europei, Hollande a susţinut că noua Administraţie de la Casa Albă încurajează “populismul şi chiar extremismul”.

Citește și...