În cazul unui atac asupra lui Donald Trump în ziua învestirii, următorul pe lista succesiunii ar fi vicepreședintele, dar dacă și acestuia i se întâmplă ceva, a treia persoană de pe listă, care ar prelua puterea, este Președintele Camerei Reprezentanților Statelor Unite ale Americii. Dacă și acestuia i se întâmplă ceva, potrivit CNN, lista continuă în rândul membrilor Cabinetului de secretari de stat.
De asemenea, în ziua învestirii, ca măsură de precauție, conform protocolului, un secretar al Cabinetului prezidențial nu participă la ceremonie. Secretarul este numit succesor prezidențial și în cazul în care se întâmplă ceva cu președintele și toți ceilalți succesori, el devine președintele Statelor Unite.
Însă, pentru ceremonia de vineri, succesorul prezidențial nu este un secretar al administrației Trump, ci un secretar al administrației Obama, informează CNN. Jurnaliștii bănuiesc că ar fi vorba de sub-secretarul de stat pe afaceri externe Tom Shannon.