Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se află într-o vizită oficială la Moscova, prima după câștigarea alegerilor prezidențiale. După întâlnirea cu Vladimir Putin, președintele rus i-a dăruit omologului său moldovean un cadou: o hartă a Modovei Mari din 1790.
Igor Dodon i-a promis lui Putin că va anula Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și i-a cerut ca Republica Moldova să fie primită cu statut de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice şi în cadrul Comisiei Eurasiatice.
“Consider că Partidul Socialiştilor va câştiga alegerile parlamentare din 2018 şi atunci va fi anulat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Acest lucru îl voi discuta şi cu partenerii de la Bruxelles. La Bruxelles vom trece în revistă rezultatele obţinute în urma semnării Acordului de Asociere şi vom aprecia acest acord”, a declarat Dodon la conferinţa de presă susţinută alături de Vladimir Putin.
„Sper că prima vizită a dumneavoastră va fi impulsiona dezvoltarea relațiilor bilaterale”, a declarat Vladimir Putin.
Igor Dodon a început luni o vizită de trei zile la Moscova, la invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin, aceasta fiind prima sa vizită oficială în străinătate.