Mai mulți europarlamentari avertizează statele UE că trebuie să se gândească serios la introducerea unui venit de bază garantat pentru a contracara un val mare de șomaj care va avea la bază evoluția roboților care vor prelua, în special, muncile manuale.
Un draft întocmit în acest sens de europarlamentarul socialist Mady Delvaux-Stehres, din Luxemburg, arată că trebuie făcute preparativele pentru ”revoluția tehnologică” care are loc în prezent, inclusiv ”posibilele efecte ale roboticii asupra pieței muncii”.
Draftul, care a trecut de comisiile preliminare, va ajunge în plenul Parlamentului European pentru dezbatere în februarie.
Statele membre sunt îndemnate să ia în calcul stabilirea unui venit de bază garantat pentru persoanele care își vor pierde slujba din cauza roboților, precum și taxarea roboților deveniți ”muncitori”.
“În lumina posibilelor efecte cauzate de robotică și evoluția inteligenței artificiale asupra pieței muncii, un venit de bază garantat trebuie luat serios în calcul și invităm ca toate statele membre să facă acest lucru”, se arată în draft.
Rezoluția mai prevede și stabilirea unor taxe, chiar și atunci când angajații sunt roboți, pentru a exista în continuare contribuții la asigurările sociale.
Într-un interviu, Delvaux-Stehres a declarat că astfel de precauții sunt importante pentru a se asigura ca și în condițiile unei rate mari a șomajului, oamenii să poată avea ”o viață decentă”.
“Cerem Comisiei Europene să stabilească și ce fel de slujbe sau ce fel de sarcini pot fi preluate de roboți. Trebuie să existe o discuție în care să stabilim și dacă schimbăm sistemul de asigurări sociale. Și mai ales, dacă să introducem un venit garantat, dat fiind că foarte mulți oameni vor deveni șomeri și trebuie să ducă o viață decentă”, a declarat europarlamentarul.
”Sunt multe scenarii pe care trebuie să le studiem și pentru care trebuie să ne pregătim”, a adăugat aceasta.
Propunerea vine în contextul în care ideea unui venit garantat câștigă teren.
La începutul acetei luni, Finlanda a devenit prima țară europeană care oferă cetățenilor fără slujbă un venit lunar de 560 de euro.
Decizii similare sunt luate în calcul în Scoția și în Canada.