Peste 100 de emigranți care încercau să ajungă din Libia în Italia s-au înecat în Marea Mediterană după ce barca în care se aflau s-a scufundat sâmbătă, a anunțat Marina Italiană.
Vasele italiene căutau de ieri seară supraviețuitori. Se crede că 110 persoane se aflau în ambarcațiune. Doar patru supraviețuitori au fost salvați din apele reci.
Opt cadavre au fost găsite până în această dimineață.
Flavio Di Giacomo, membru al Organizației pentru Migrație din Italia, a declarat că aproximativ 106 persoane sunt considerate decedate, date fiind condițiile meteo ”foarte rele” din Marea Mediterană.
Ruta maritimă dintre Libia și Italia a devenit drumul cu cea mai mare rată a mortalității de la începutul crizei refugiaților.
Mai bine de 5.000 de oameni și-au pierdut viața în astfel de călătorii către Europa, în 2016, fie înecându-se, fie fiind striviți sau sufocați din cauza supraaglomerării din ambarcațiunile traficanților care îi aduc spre Italia.
Incidentul de sâmbătă este cel mai grav de anul acesta, în care au murit deja cel puțin 122 de migranți care încercau să ajungă în Europa pe mare.
Echipele de salvare spun că numărul real al morților în rândul migranților rămâne o necunoscută, bănuindu-se că majoritatea deceselor rămân neînregistrate, dat fiind că trupurile înecate ajung pe coastele Libiei, unde autoritățile nu fac o contabilizare transparentă.