Obama prelungește sancțiunile SUA asupra Rusiei până în 2018

Vocea.biz / 14.01.2017
Obama prelungește sancțiunile SUA asupra Rusiei până în 2018

Preşedintele american Barack Obama a prelungit cu un an, până în martie 2018, sancţiunile impuse de Washington Moscovei din cauza anexării Crimeei şi agresiunii în Ucraina.

Obama pare că a luat această hotărâre cu scopul de a îngreuna o eventuală încercare a viitorului preşedinte american Donald Trump de a ridica sancţiunile după ce preşedintele pleacă de la Casa Albă pe 20 ianuarie, notează news.ro.

Trump a declarat că vrea să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia şi că va examina sancţiunile care i-au fost impuse, în pofida faptului că unii dintre secretarii pe care i-a nominalizat au spus săptămâna aceasta, în audieri în Senat în vederea confirmării în funcţii, că ei susţin aceste sancţiuni.

Prelungind sancţiunile, care urmau să expire în martie 2017, Obama a subliniat vineri că Guvernul, persoane şi organizaţii vizate de sancţiuni au ”subminat procesul şi instituţiile democratice în Ucraina” prin ”folosirea forţei în Ucraina”, iar astfel i-au ”ameninţat pacea, securitatea, securitatea, stabilitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială”.

Din cauza ameninţării Ucrainei, a spus Obama, acţiunile Rusiei ”reprezintă o ameninţare neobişnuită şi extraordinară la adresa securităţii naţionale şi politicii externe ale Statelor Unite”.

Uniunea Europeană (UE) a impus în paralel sancţiuni Moscovei, care urmează să exprire în iulie.

Italia şi alte state membre ale Uniunii au anunţat că vor exercita presiuni în vederea ridicării sancţiunilor, mai ales dacă Trump devine flexibil în politoca americană faţă de Rusia.

Citește și...