Organizaţiile neguvernamentale finanţate de fundaţiile străine, în mod special cele care primesc bani de la miliardarul George Soros, nu mai sunt dorite în Ungaria. La nivel guvernamental, în ţara vecină au apărut voci care susţin „alungarea” acestor entităţi din ţară.
“Aceste organizații trebuie împinse înapoi cu toate instrumentele disponibile. Și cred că trebuie alungate, iar acum, odată cu alegerea noului președinte (al SUA, Donald Trump — n.r.), condițiile internaționale sunt potrivite pentru acest lucru”, a afirmat Nemeth Szilárd, vicepreşedinte al Fidesz, partid aflat la guvernare în Ungaria, conform unei înregistrări video postate pe site-ul HirTV citată de Agerpres.
Ideea de a scoate în afara legii astfel de organizaţii nu este chiar o noutate pentru Ungaria. O campanie similară a fost pornită în anul 2014 de premierul Viktor Orban, dar acţiunea lui nu a avut finalitate. Pe lângă faptul că şi-a atras numeroase critici în ţară şi străinătate, numeroasele controale dispuse de el la zeci de organizaţii neguvernamentale din ţară nu au dus la descoperirea unor nereguli. La acea vreme, Orban acuza ONG-urile că ar “coordona fluxurile de refugiați și pentru a impulsiona imigrația”.
Nemeth pare să fie în asentimentul premierului care a reiterat în luna decembrie a anului trecut poziţia guvernului faţă de ONG-urile care primesc bani de la Fundaţia Soros.
“Anul care vine va reprezenta alungarea lui Soros și a puterilor pe care el le simbolizează”, afirma premierul ungar, Viktor Orban, potrivit aceleaşi surse.
Pe agenda de lucru a guvernului maghiar se află în acest moment un proiect de lege care îi va obliga şi pe directorii şi preşedinţii de ONG-uri să-şi facă publice periodic declaraţiile de avere.
Aceste acţiuni au stârnit o mare agitaţie în rândul organizaţiilor care aparţin societăţii civile. Reprezentanţii acestora şi-au arătat îngrijorarea prin postarea numeroaselor mesaje pe reţelele de socializare.
“Nu știm exact ce plănuiește guvernul împotriva organizațiilor societății civile, însă nu ne temem de ultimele comentarii”, a postat pe Facebook grupul de apărare a drepturilor omului TASZ, una dintre organizațiile nonguvernamentale finanțate parțial de Soros.