Donald Trump i-a acuzat pe democraţi de „neglijenţă gravă”, relatează BBC News. Preşedintele american ales este nemulțumit de faptul că aceștia au permis ca adresele lor de e-mail lor să fie sparte de hackeri înainte de alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie, informează News.ro.
“Singurul motiv pentru care este discutată spargerea (computerelor – n.r.) DNC (Comitetului Naţional Democrat – n.r.) prost apărate este că pierderea democraţilor a fost atât de mare, încât sunt jenaţi!”, a subliniat Trump.
Republicanul a făcut declaraţia după publicarea unui raport al serviciilor americane de informaţii, potrivit căruia preşedintele rus Vladimir Putin a încercat să îl ajute pe Trump să câştige.
Trump nu a acuzat Rusia de interferenţă, subliniind într-un mesaj publicat pe Twitter că rezultatul alegerilor nu a fost influenţat, pentru că maşinile de vot nu au fost vizate de atac.