Vicepremierul turc a anunţat cine a organizat atentatul comis de Revelion în Istanbul

vocea.biz / 05.01.2017
Vicepremierul turc a anunţat cine a organizat atentatul comis de Revelion în Istanbul

Un serviciu secret străin probabil a organizat atentatul comis de Revelion într-un club de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi, acuză vicepremierul Turciei, Numan Kurtulmus, în timp ce un deputat turc, Şamil Tayyar, atribuie vina Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA, notează Mediafax.

“Părerea mea este că nu este posibil ca atacatorul să fi putut comite aşa ceva fără a beneficia de susţinere. Pare a fi opera unui serviciu secret. Analizăm toate posibilităţile”, a declarat vicepremierul Numan Kurtulmus într-un interviu acordat cotidianului Hurriyet.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul comis de Revelion în clubul de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi şi zeci de răniţi. Conform autotirtăţilor turce, autorul atentatului, aflat încă în libertate, este un etnic uigur.

Numan Kurtulmus a atras atenţia că servicii secrete străine pot orchestra atentate pe care autorităţile turce le pot dejuca cu greu: “Dacă teroriştii sunt susţinuţi de organizaţii de informaţii străine, pot comite atentate la care noi nici nu ne-am gândi”.

La rândul său, deputatul turc Şamil Tayyar, membru al Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, nu a ezitat, potrivit ziarului The New York Times, să atribuie atentatul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA: “Oricine ar fi autorul, atacul din Clubul de noapte Reina a fost organizat de CIA. Punct”.

Relaţiile dintre Turcia şi Statele Unite, două ţări membre NATO, s-au deteriorat puternic după tentativa de lovitură de stat care a vizat în august Administraţia Recep Tayyip Erdogan. Ankara a atribuit complotul militar clericului disident turc Fethullah Gullen, stabilit în Statele Unite.

Recent, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite că oferă susţinere organizaţiei teroriste Stat Islamic şi grupurilor separatiste kurde.

În decembrie 2015, într-un moment de criză între Rusia şi Turcia, preşedintele rus, Vladimir Putin, acuza că armata turcă a doborât bombardierul rus pentru a proteja tranzacţiile ilegale cu petrol extras din zonele siriene şi irakiene aflate sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic.

 

Citește și...