Piramidă din perioada preincașă, descoperită în Peru

Diana Dorner / 03.01.2017
Piramidă din perioada preincașă, descoperită în Peru

O piramidă în trepte din perioada preincașă, descoperită în centrul statului Peru, ar putea aduce noi informaţii despre civilizaţiile din America Centrală. După un an de săpături într-o zonă situată la aproximativ 280 km nord de Lima, oamenii de știință au descoperit o structură cunoscută sub numele de “ushnu”, arată stiri.tvr.ro.

Aceasta era folosită în timpul celor mai importante ceremonii religioase, când conducătorii consumau băuturi alcoolice pe care le ofereau zeilor. Cu toate că mai sunt multe de descoperit cu privire la aceste structuri, cercetătorii spun că erau folosite și pentru observații astrologice.

Piramida considerată drept descoperirea anului ar putea demonstra că zona a avut o importanță mult mai mare pentru imperiul inca decât se credea până acum, arată larepublica.pe. Cercetătorii cred că tradițiile locale au fost amestecate cu cele ale incașilor și că ushnu ar fi fost un centrul politic şi spiritual al imperiului.

Cu toate acestea, este încă neclar dacă ushnu a fost construit înainte sau după sosirea incașilor.

Citește și...