Jurnaliştii Hurriyet au scris că atacatorul înarmat care a ucis în noaptea dintre ani 39 de oameni în clubul Reina a luptat pentru jihadiştii Statului Islamic în Siria şi a utilizat tehnici învăţate în războiul civil în timpul atacului din Istanbul. De asemenea, presa turcă a publicat pe Twitter imagini cu un paşaport al presupusului jihadist, un cetăţean kîrgîz pe nume Iakhe Mashparov. Însă, identitatea atacatorului nu a fost confirmată până acum de autorităţile turce, transmite news.ro.
Experţii turci susţin că atacatorul a demonstrat că avea un antrenament extensiv în utilizarea armelor. Acesta a tras aproximativ 120 de gloanţe cu o puşcă Kalaşnikov şi a reuşit să scape în noaptea atacului armat de forţele de securitate care au intervenit la clubul Reina.
De asemenea, atacatorul a utilizat o tehnică învăţată în războiul sirian, trăgând cu arma fixată în şold pentru a produce un număr cât mai ridicat de victime în clubul aglomerat din Istanbul.
Jihadiştii Statului Islamic au revendicat deja atacul armat din Istanbul şi există informaţii că atacatorul necunoscut a fost antrenat în lupte de stradă în Siria.
Anchetatorii turci se concentrează pe scenariul potrivit căruia atacatorul este originar din Asia Centrală.
Prioritatea autorităţilor turce este de a-l captura pe atacator şi de a neutraliza celula teroristă care l-a susţinut, în încercarea de a preveni repetarea unui asemenea atac armat.
De asemenea, un atac similar trebuia să aibă loc în noaptea dintre ani în Ankara. Însă, autorităţile turce au reuşit să-i aresteze la timp pe cei opt presupuşi jihadişti implicaţi în organizarea atentatului.
Presa turcă a publicat imagini cu un paşaport care i-ar aparţine presupusului atacator originar din Kîrgîzstan. Imaginile arată că atacatorul este un cetăţean kirghiz pe nume Iakhe Mashparov şi s-a născut în 1988.
Turkish authorities have confirmed that the #Istanbul attacker is Lakhe Mashrapov, a 28-year old citizen from Kyrgystan pic.twitter.com/s4cY0ncKHg
— Michael Horowitz (@michaelh992) January 3, 2017
Autorităţile turce nu au confirmat până în acest moment dacă paşaportul îi aparţine atacatorului, care este în continuare căutat.
De asemenea, au apărut informaţii şi despre rudele principalului suspect.
”Am aflat despre atac de la televizor. Nu am ştiut că soţul meu este simpatizant ISIS”, a declarat soţia suspectului pentru cotidianul Cumhuriyet.
Potrivit presei turce, vecinii suspectului au sunat la poliţie pentru a anunţa că l-au recunoscut, după ce au văzut imaginile cu el la televizor. Suspectul, împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi, ar fi ajuns pe 20 noiembrie din Kîrgîzstan la Istanbul. Apoi, el a plecat la Ankara şi de acolo, pe 22 noiembrie, la Konya, unde a închiriat o locuinţă. (news.ro)