Un cetăţean al Republicii Moldova a fost rănit în atentatul terorist de la clubul Reina din Istanbul, ce a avut loc în noaptea de Revelion, a anunţat premierul de la Chişinău Pavel Filip, potrivit News.ro.
Filip a fost informat în legătură cu situaţia de omologul său turc.
Premierul moldovean a precizat că a solicitat deja Ministerului de Externe şi Ministerului Sănătăţii să colaboreze cu instituţiile de resort din Turcia în vederea acordării ajutorului necesar concetăţeanului nostru.
„Am fost informat de omologul meu din Turcia că printre cei care au avut de suferit în urma atentatului terorist de la Istanbul, în noaptea de 31 decembrie, este şi un cetăţean al Republicii Moldova. Am solicitat Ministerului de Externe şi Ministerului Sănătăţii să colaboreze cu instituţiile de resort din Turcia în vederea acordării ajutorului necesar şi a asigurării unui tratament adecvat concetăţeanului nostru rănit în atacul terorist, dar şi a sprijinului necesar familiei acestuia. Republica Moldova condamnă cu fermitate acest act sângeros si transmitem condoleanţe familiilor şi autorităţilor turce”, a declarat Pavel Filip.
În total, 39 de persoane au fost ucise şi alte 65 au fost rănite în atacul de la clubul exclusivist Reina, de pe malul Bosforului, revendicat de ISIS. Potrivit presei turce, printre morţi se numără 11 turci şi 27 de străini. Una dintre victime nu este încă identificată. (news.ro)