O companie din Marea Britanie recalifică angajații care admit că pot fi înlocuiți cu roboți

Diana Dorner / 28.02.2017
O companie din Marea Britanie recalifică angajații care admit că pot fi înlocuiți cu roboți

Compania britanică de asigurări Aviva oferă noi joburi angajaților care admit că sarcinile pe care le au de îndeplinit la serviciu ar putea fi realizate, la fel de bine, de roboți. Chiar dacă, la prima vedere, ofertele precum cea de la Aviva ar putea părea o nebunie, acestea ar putea fi un colac de salvare pentru angajații care și-ar putea pierde locul de muncă din cauza automatizărilor, scrie Evonews.com

Concret, Aviva, care are peste 16.000 de angajați, va oferi instructaj angajaților care consideră că munca lor ar putea fi automatizată, arată The Sunday Times. Angajații care vor spune că munca lor ar putea fi făcută și de roboți vor fi recalificați pentru a putea executa și alte roluri în companie.

Cele mai vulnerabile joburi

Decizia celor de la Aviva vine într-un moment în care subiectul asigurării joburilor care pot fi automatizate nu este unul nou. În ultimul timp, au fost tot felul de dezbateri cu privire la faptul că roboții ar putea avea un efect negativ asupra ocupării forței de muncă.

Printre cei care au analizat acest fenomen se numără și Universitatea Oxford, care a concluzionat că printre cei mai vulnerabili în fața automatizării sunt agenții de asigurări și evaluatorii.

Piața muncii, afectată de roboţi şi inteligenţa artificială

Totodată, un studiu publicat în 2016 de ICM Unlimited a relevat consecințele pe care utilizarea crescută a roboților și a inteligenței artificiale le au asupra pieței muncii în următorii ani, pentru primele 15 economii mondiale.

Potrivit studiului, cele 7,1 milioane locuri de muncă care vor fi automatizate în următorii cinci ani vor depăși cu mult cele două milioane de locuri de muncă create în urma noilor modificări de pe piața muncii. Două treimi din acestea ar urma să dispară în sectoarele administrativ și office, pe măsură ce mașinile inteligente vor prelua o parte din sarcinile de rutină. Iar cele mai afectate vor fi sectoarele sănătății, energiei și serviciilor financiare, arată Reuters.com.

În ciuda avertismentelor frecvente, care au atenționat că automatizarea va perturba multe ramuri ale industriei, mulți angajați sunt optimiști și consideră că locul lor de muncă este în siguranță.

Citește și...