Noi informaţii despre asasinarea lui Kim Jong Nam: A murit în 20 de minute, femeile care l-au otrăvit credeau că iau parte la o farsă

vocea.biz / 28.02.2017
Noi informaţii despre asasinarea lui Kim Jong Nam: A murit în 20 de minute, femeile care l-au otrăvit credeau că iau parte la o farsă

Ministrul Sănătăţii din Malaysia a spus că Kim Jong Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, a “avut o moarte foarte dureroasă” după ce a fost expus la substanţa toxică VX, informează Mediafax.  Acesta a decedat la circa 20 de minute după ce a intrat în contact cu aceasta, relatează Deutsche Welle. Cele două femei care i-au administrat otrava au precizat că au primit 90 de dolari pentru a participa la filmarea unei farse TV şi au fost convinse că l-au stropit cu ulei de bebeluş pe Kim Jong Nam.

Kim Jong Nam a murit pe data de 13 februarie pe aeroportul din Kuala Lumpur după i s-a aplicat pe faţă un material textil îmbibat cu substanţa toxică, acţiune descrisă de Poliţia din Malaysia drept asasinare.

Poliţia a anunţat vineri că două femei de origine vietnameză, respectiv indoneziană, au folosit agentul interzis.

Ministrul Sănătăţii din Malaysia, Subramaniam Sathasivam, a spus că 10 miligrame din această substanţă sunt letale şi că se presupune că a fost folosită o doză mai mare.

“Dozele au fost atât de mari şi au acţionat foarte repede în tot corpul, încât este posibil să-i fi afectat inima, plămânii, tot”, a declarat Subramaniam.

“A murit în ambulanţă…Cred că la 15-20 de minute de la momentul în care a intrat în contact cu substanţa”, a spus el, după ce a fost întrebat în cât timp a murit Kim.

Sâmbătă, diplomaţi indonezieni şi vietnamezi au discutat cu cele două femei, care au spus că ştiau că iau parte la o farsă. Indonezianca Siti Aisyah a spus că a primit 90 de dolari (85 de euro), au spus oficiali din cadrul ambasadelor.

Abdul Samah Mat, oficialul din cadrul Poliţiei care conduce investigaţia, a spus că Aisyah a vomitat în taxi după ce a plecat de la aeroport dar pare să fie bine acum. Ambele femei sunt acum supuse unor analize pentru a se vedea dacă li s-a administrat un antidot pentru a nu muri din cauza expunerii la substanţa toxică.

Cele două femei au susţinut în timpul audierilor că au primit 90 de dolari pentru a participa la filmarea unei farse TV şi au fost convinse că l-au stropit cu ulei de bebeluş pe Kim Jong Nam, nu cu neurotoxina VX.

Malaysia nu a acuzat în mod oficial Guvernul nord-coreean de comiterea acestui atac, însă relaţiile dintre cele două state au devenit mai tensionate.

Citește și...