Explozii la un depozit de muniţie din Serbia. Cel puţin un mort, 25 de răniţi şi trei persoane date dispărute

vocea.biz / 28.02.2017
Explozii la un depozit de muniţie din Serbia. Cel puţin un mort, 25 de răniţi şi trei persoane date dispărute

Cel puţin o persoană a murit, iar alte 25 au fost rănite marţi, în centrul Serbiei, la o instalaţie militară în care au avut loc două explozii, a anunţat Ministerul sârb al Apărării, relatează The Associated Press, care precizează că trei persoane au fost date dispărute.

Ministerul a precizat într-un comunicat că exploziile au avut la un depozit de muniţie din Kragujevac, la aproximativ 50 de kilometri sud de Belgrad, în care sunt depozitate, între altele, mine, scrie News.ro.

Presa locală scrie că acoperişul s-a surpat şi că unele persoane ar fi fost blocate înăuntru, iar echipe de pompieri interveneau la faţa locului.

Reprezentanţi ai unui spital local au declarat că cei mai mulţi dintre răniţi aveau arsuri grave.

Pe de altă parte, trei persoane erau căutate, se arată în comunicat, citat de Reuters.

Depozitul pentru reparaţii din Kragujevac, înfiinţat în 1853, se află în afara zonei rezidenţiale.

Citește și...