Un nou atac în Germania. Trei persoane rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o zonă pietonală – FOTO+VIDEO

Corina Vârlan / 25.02.2017
Un nou atac în Germania. Trei persoane rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o zonă pietonală – FOTO+VIDEO

Trei persoane au fost rănite in Heidelberg, Germania, după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o zonă dedicată pietonilor din centrul orașului. Una dintre victime este în stare gravă, potrivit BBC.

UPDATE: Autorităţile suspectează că bărbatul care a lovit un grup de persoane într-o zonă pietonală din oraşul german Heidelberg ar avea probleme psihice, deocamdată neexistând indicii că incidentul ar avea caracter terorist, afirmă surse din cadrul anchetei citate de revista Bild.

Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază în zona Pieţei Bismarck din orăşelul Heidelberg, în apropiere de Stuttgart, potrivit Mediafax.

Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, un individ a intrat intenţionat cu un autoturism închiriat într-o zonă pietonală, unde a lovit un grup de oameni.


Trei persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă. La rândul său, autorul atacului a încercat să fugă, dar a fost împuşcat de agenţi de poliţie pentru că a refuzat să arunce un cuţit pe care îl avea asupra sa. Individul este şi el în stare gravă, fiind plasat în arest preventiv.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate citate de revista Bild, bărbatul, a cărui identitate nu a fost încă dezvăluită, ar suferi de probleme psihice.

Atacatorul, care era înarmat, totodată, cu un cuțit, conducea o mașină închiriată. El a abandonat mașina și a încercat să fugă de polițiști, dar aceștia l-au împușcat. Ulterior, atacatorul a fost transportat la spital.

Până în acest moment, motivul atacului rămâne necunoscut. Polițiștii spun că nu există suspiciuni de terorism și că bărbatul ar fi acționat, cel mai probabil, singur.

https://twitter.com/metesohtaoglu/status/835543701791391744

În luna decembrie a anului trecut un alt bărbat a intrat cu un camion într-o piață de Crăciun din Berlin. Atacul s-a soldat cu 12 morți și 49 de răniți.

Tags:
Citește și...