Preşedintele azer Ilham Aliev, şi-a numit soţia, pe Mehriban Alieva, în funcţia de prim-vicepreşedinte al ţării, consolidându-şi şi mai mult regimul în republica din Caucaz bogată în petrol, relatează BBC News, citat de News.ro. Anunţul apare pe site-ul preşedinţiei azere.
Agenţia de presă de stat din fosta republică sovietică precizează că Prima Doamnă a ţării, în vârstă de 52 de ani, absolventă a Universităţii de Medicină şi doctor în filosofie, este membră a Parlamentului, preşedinta Fundaţiei Heidar Aliev şi ambasador al Bunăvoinţei UNESCO şi ISESCO.
Ilham Aliev conduce Azerbaidjanul de la moartea tatălui său, Heidar, în 2003.
Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului critică înăbuşirea opoziţiei în ţară şi corupţia din instituţiile statului, acuzaţii pe care Guvernul le neagă.
În septembrie, Aliev a organizat un referendum prin care a creat o funcţie puternică de vicepreşedinte şi a prelungit mandatul prezidenţial la şapte ani, de la cinci.
Documente diplomatice americane publicate anul trecut de presă arată că, deşi este parlamentar, Prima Doamnă azeră pare slab informată despre chestiunile politice. Documentele interne ironizează şi preferinţa soţiei preşedintelui pentru haine scumpe şi pentru operaţii estetice.
Tatăl ei, Arif Paşaiev, este un om de afaceri bogat din Azerbaidjan. Mehriban şi Ilham Aliev au trei copii.
Sursa: News.ro