Administraţia Donald Trump prezintă noi măsuri de combatere a imigraţiei, riscând să fie vizate 11 milioane de persoane

vocea.biz / 21.02.2017
Administraţia Donald Trump prezintă noi măsuri de combatere a imigraţiei, riscând să fie vizate 11 milioane de persoane

Administraţia Donald Trump a prezentat o serie de reglementări în sensul accelerării deportărilor imigranţilor aflaţi ilegal în Statele Unite, în total riscând să fie vizate 11 milioane de persoane, relatează BBC News online, citat de Mediafax.

Imigranţii fără documente care au comis infracţiuni vor fi vizaţi primii, la fel ca cei consideraţi riscuri pentru siguranţa SUA şi cei care au abuzat de sistemul de asistenţă socială.

În total, noile măsuri ar putea afecta 11 milioane de străini aflaţi pe teritoriul Statelor Unite.

Planul menţine măsurile de protecţie pentru imigranţii care au ajuns ilegal în Statele Unite când erau copii.

Departamentul pentru Securitate Internă intenţionează să angajeze încă 10.000 de agenţi pentru a putea implementa noile măsuri. “Toate persoanele care încalcă legislaţia privind imigraţia riscă să fie vizate de proceduri ale autorităţilor care includ deportarea din Statele Unite”, a transmis instituţia marţi.

Priorităţile includ:

– extinderea acţiunilor pentru deportarea imigranţilor inculpaţi pentru infracţiuni, care prezintă risc public sau au abuzat de sistemul de asistenţă socială, permiţându-se arestarea lor unde sunt găsiţi;

– oprirea politicii de eliberare a persoanelor prinse traversând ilegal frontiera; de acum înainte vor fi plasate în centre speciale până la soluţionarea cazurilor;

– elaborarea planurilor de extindere a zidului de la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

“Intensificarea imigraţiei ilegale de-a lungul frontierei sudice a generat presiuni asupra agenţiilor federale, consumând resurse şi generând vulnerabilităţi de securitate în SUA”, argumentează Departamentul pentru Securitate Internă.

 

(Mediafax)

Citește și...