Toggle Menu
  1. Home/
  2. Internațional/

Manifestaţie anticorupţie inspirată de protestele din România, la Paris. Peste 6.000 de oameni şi-au anunţat participarea

Peste 6.000 de oameni au anunţat pe Facebook că vor lua parte duminică după-amiază la un protest faţă de corupţie organizat la Paris, inspirat din manifestaţiile din România, potrivit News.ro.

De asemenea, 30.000 de oameni s-au declarat interesaţi de eveniment.

“Tuturor celor care cred că nu mai este tolerabil să fim guvernaţi de un corp ales care are posibilitatea de a practica inversul a ceea ce apără, SĂ NE UNIM ŞI SĂ NE EXPRIMĂM! Tuturor celor care nu sunt convinşi de scuzele şi comunicarea oficială a lui Francois Fillon, aşa cum a fost şi cazul lui Jerome Cahuzac înaintea lui, şi potenţial de fiecare politician aflat într-o poziţie de a deturna bunuri publice în scopuri private sau de a se găsi în situaţie de conflict de interese, SĂ NE UNIM ŞI SĂ NE EXPRIMĂM!”, a scris organizatorul mişcării de protest pe pagina de Facebook a evenimentului ce urmează să aibă loc la ora locală 15 (16 ora României).

Organizatorul cere, printre altele, reglementarea strictă a integrităţii aleşilor, „pentru ca legea să se aplice universal şi să nu îi excludă pe cei care sunt aleşi pentru a o aplica”, dar şi o “solidaritate şi o coeziune socială veritabile”, care să respingă “orice formă de rasism sau discriminare pe criterii de sex”.

“Nu vom fi singurii care ne vom face auziţi, România, printre alţii, oferă un exemplu serios în acest moment”, a adăugat el.

Iniţiatorul mişcării se descrie drept un cetăţean fără niciun fel de afiliere politică sau sindicală.

 

(News.ro)

Vocea Biz